- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (27.11.2024, 09:23)
- Petru Mazilu
Aplicaţia informatică de la RAR a redevenit funcţională
- Reprezentanţii Registrului Auto Român anunţă că problema apărută zilele trecute în camera serverelor centrale ale instituţiei a fost remediată.
- Aplicaţia informatică a redevenit funcţională, au anunţat cei de la RAR.
- În paralel, sunt introduse în sistem documentele procesate offline.
Urmărește
211 afișări
Aplicaţia informatică de la RAR a redevenit funcţională
RAR anunţă că „începând din dimineaţa zilei de marţi, 26.11.2024, a redevenit funcţională aplicaţia informatică destinată înregistrării la nivel naţional a inspecţiilor tehnice periodice, iar activitatea staţiilor ITP autorizate a putut fi reluată în condiţii normale”. Asta înseamnă că orice posesor de vehicul se poate prezenta la staţiile ITP de unde va primi pe loc documentele care atestă efectuarea inspecţiei, dacă maşina îndeplineşte condiţiile pentru a fi admisă.”
Angajaţii RAR au început deja să introducă în sistemul informatic documentele procesate offline în perioada în care au fost înreruperi în funcţionarea bazelor de date. Potrivit RAR, clienţii le vor primi şi în format fizic în cel mai scurt timp. Totodată, poate fi desfăşurată activitatea şi în atelierele TLV, acei agenţi economici care montează, repară şi verifică tahografe sau limitatoare de viteză, au mai explicat reprezentanţii RAR.
În plus, a fost restabilit schimbul de date cu Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări. Prin urmare, această instituţie poate accesa datele necesare în sistemele informatice ale RAR.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Schimbare majoră în învăţământul liceal din România. Ministerul Educaţiei transferă către şcoli şi elevi decizia privind numărul de ore pentru fiecare materie
-
„Moment istoric”. Gazul rusesc a fost înlocuit cu gaz european în Transnistria. Liderul separatist de la Tiraspol i-a mulţumit Ursulei von der Leyen
-
România pierde surprinzător în faţa Bulgariei şi retrogradează în Cupa Davis
Reprezentanţii RAR au anunţat vineri că un incident neprevăzut, apărut în camera serverelor centrale ale instituţiei, a perturbat activitatea instituţiei şi a afectat derularea serviciilor programate cu clienţii la nivel naţional. Avaria a afectat şi aplicaţia informatică destinată înregistrării la nivel naţional a ITP de către staţiile de inspecţie tehnice autorizate, precum şi schimbul de date cu Direcţia Generală Permise de Conducere şi Înmatriculări.
„Incidentul a fost semnalat în data de 21.11.2024, în jurul orei 14:00, atunci când sistemele de prevenire şi stingere a incendiilor s-au declanşat şi au provocat o întrerupere a echipamentelor vitale care susţin infrastructura IT a RAR. Precizăm că situaţia nu a fost generată de un atac cibernetic, că nu a existat un incendiu în camera serverelor şi că nicio persoană nu a avut de suferit în urma activării sistemelor de stingere care utilizează pulberi speciale pentru inhibarea arderii”, a transmis RAR.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Cât costa acum 25 de ani un apartament din Cluj care se vinde cu 150.000 de euro acum. Suma era incredibil de mică
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 07:36
Îngrijorare globală după ce Trump a blocat ajutoarele externe americane pentru ţările sărace
-
astăzi, 07:35
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1075. Zelenski condamnă presupusul atac rusesc în regiunea Kursk: „Au ucis sirieni în acelaşi mod” / Zelenski: SUA şi UE ar trebui să participe la negocierile de pace dintre Ucraina şi Rusia / Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este cea mai „ieftină” garanţie de securitate şi o „victorie” pentru Trump