„Din cauza calmului atmosferic (viteze ale vântului sub 0.5m/înregistrate multe ore consecutiv pe perioada serii, nopţii şi dimineţii), a umidităţii relative foarte ridicate şi posibil a inversiunii termice, poluanţii emişi de toate sursele existente (în special încălzire rezidenţială cu combustibil solid, trafic şi industrie) nu s-au mai dispersat şi s-au acumulat la nivelul solului)”, arată Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Bucureşti.
Conform instituţiei, concentraţiile cele mai ridicate s-au înregistrat la staţia B27- Voluntari, urmate de B15- Colentina şi B11 Bragadiru. La celelate staţii de monitorizare nu au fost vârfuri de concentraţii evidente, dar concentraţiile medii orare de particule s-au menţinut ridicate pe tot timpul zilei, fără variaţii semnificative, fapt care a condus la concentraţii medii zilnice ce depăşesc valorile limită.
„Dispunerea staţiilor cu valorile concentraţiilor cele mai ridicate şi evoluţia în timp a concentraţiilor la toate staţiile din cadrul Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului (RNMCA) nu indică o sursă localizată de mare putere, ci mai curând multiple surse de mică putere dispuse în zonele periferice ale Bucureştiului, atât în interiorul, cât şi în exteriorul limitelor administrative. Întrucât indicii de calitate a aerului calculaţi în baza concentraţiilor medii zilnice de particule PM 10 şi mai ales PM 2.5 au avut în mare majoritate valorile
Nici marţi dimineaţa concentraţiile nu au scăzut semnificativ faţă de orele serii, deşi tendinţa este de scădere uşoară de la oră la oră.
„În cazul în care condiţiile de dispersie nu se vor modifca, este posibil ca indicii de calitate a aerului să se menţină mult timp la aceleaşi valori nefavorabile, mai ales că la calculul indicilor se ţine cont de concentraţiile medii calculate pe ultimele 24 ore şi nu de cele orare”, mai arată APM Bucureşti.