APMGR: Primele 27 de medicamente cele mai vândute sunt produse scumpe care utilizează 70% din buget

Primele 27 de medicamente care se vând în România sunt produse scumpe, din programele naţionale, care utilizează cam 70% din bugetele de decontare a medicamentor, consumul lor crescând în 2010 cu peste 30% faţă de 2009, a spus preşedintele APMGR, Dragoş Damian.

Urmărește
27 afișări

"Dacă vă uitaţi la top 27 medicamente care se vând în România, cele scumpe şi care utilizează cam 70% din bugetele de decontare a medicamentelor, ele au crescut cu 30 şi ceva la sută în 2010 faţă de 2009. Este vorba despre nişte medicamente care probabil sunt absolut necesare. Vorbesc de lista C2 programe naţionale. Medicamentele la peste 300 de lei, reprezintă 1% din volumul de medicamente vândut în România şi 35% din valoare. Şi atunci eu mă întreb aşa, restul de 99% dintre români mănâncă medicamente de 60% în valoare. Sau dacă adunăm medicamentele de la 100 de lei în sus, 3,5% din volume corespund la 50% din valoare. Este o situaţie atipică, dacă nu chiar absurdă. Pentru că doar medicamentele scumpe care sunt destinate unei proporţii extrem de mici de pacienţi se mai comercializează în România", a precizat preşedintele Asociaţiei Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).

Dragoş Damian a arătat că între cele 27 de medicamente cele mai vândute sunt toate produsele de cancer, insulină şi anti - SIDA.

"Cam 1,5 miliarde de lei s-au consumat în 2010. Toate din programele naţionale de sănătate. Asta înseamnă o creştere de 31% faţă de 2009, 2% din volumele de medicamente desfăcute în România şi aproape jumătate din cheltuielile cu decontarea pe care le face CNAS. Lista C2 nu beneficiază de substituţie generică. Sunt gratuite la preţul celui mai scump medicament. Mai mult, nu s-a discutat despre negocieri de volum cu aceşti producători,şi anume, eu îţi decontez 1000 de cutii şi tu îmi mai dai 500 pe gratis. Astfel, eu am 1.500 de cutii, tu nu afectezi preţul la nivel eruopean şi eu am medicamentul pentru pacient", a explicat Dragoş Damian.

Potrivit preşedintelui APMGR, multe medicamente din top 27 au echivalente în generice.

"Lista de medicamente din România este mult mai amplă decât cele din alte ţări. Vorbim numai de primele 30, dar în programele naţionale sunt 190 de molecule. Dacă numai 30 absorb 50% din cheltuielile casei (CNAS - n.r.), avem o problemă. Poate programele naţionale ar trebui finanţate separat sau să existe negocieri cu producătorii lor", a mai spus Damian.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici