Apostoiu: FMI va fi avocatul sindicatelor la Guvern, va susţine programele pentru disponibilizaţi

Vicepreşedintele Cartel Alfa, Liviu Apostoiu, a declarat luni, după întâlnirea cu FMI, că reprezentanţii fondului "se vor face avocatul sindicatelor" la Guvern pentru a susţine programele de ajutor pentru persoanele disponibilizate în urma restructurărilor companiilor cu capital de stat.

Urmărește
7 afișări

Apostoiu a spus că sindicatele nu au venit să negocieze nici cu reprezentanţii FMI, nici cu cei ai Băncii Mondiale sau Comisiei Europene, deoarece aceste instituţii nu au rolul de negociere cu sindicatele, ci au venit doar să-i convingă pe aceştia că restructurare nu înseamnă doar disponibilizări.

"Noi am venit aici să convingem FMI că restructurare înseamnă şi altceva decât disponibilizare şi după 20 de ani nu mai vrem să acceptăm să fie daţi oameni afară. Ei au înţeles foarte multe lucruri, dar Guvernul are intenţia clară de a disponibiliza din mai multe sectoare cum sunt: calea ferată, infrastructura rutieră, minerit, energie, dar fără a exista programe adevărate pentru sprijinirea celor care îşi pierd locul de muncă", a spus Apostoiu.

Potrivit liderului sindical reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional (FMI), Băncii Mondiale (BM) şi Comisiei Europene (CE) au agreat măsurile de ajutorare pentru persoanele disponibilizate şi "se vor face avocatul sindicatelor" la Guvern.

Liviu Apostoiu a mai spus că dacă se fac disponibilizări colective trebuie respectate contractele colective pe care Guvernul vrea să le elimine, iar acele persoane care îşi vor pierde locul de muncă trebuie ajutate pentru reintegrarea pe piaţa muncii.

"Nu am vorbit de cifre, nu putem negocia cu ei", a mai spus Apostoiu.

La ora transmiterii acestei ştiri, sindicalişti din calea ferată discută cu reprezentanţii FMI, BM şi CE despre restructurarea acestui sector.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici