Aproape 10.000 de sesizări pentru copii dispăruţi au fost făcute în ultimul an

Fenomenul copiilor dispăruţi este cu atât mai alarmant în România cu cât, dintre cele 9.902 de sesizări privind minori dispăruţi, procesate în perioada aprilie 2023 – aprilie 2024, peste jumătate reprezintă plecări voluntare din locuinţele sociale, căminele şcolare sau centrele D.G.A.S.P.C, potrivit statisticii IGPR, cerute de Organizaţia Salvaţi Copiii România.

Dintre aceste sesizări, active mai sunt, în acest moment, 424, dintre care majoritatea (295) privesc minori cu vârsta cuprinsă între 14 şi 17 ani.

Experţii organizaţiei atrag atenţia că aceste plecări voluntare ale copiilor sunt adesea un simptom al uneia sau mai multor experienţe negative care li se întâmplă.

Prin comparaţie, între 30 aprilie 2022 şi 22 aprilie 2023 au fost 8.722 de sesizări referitoare la dispariţia minorilor, cu 1.145 mai mult decât în anul anterior.

Din totalul sesizărilor privind dispariţiile de minori în ultimul an:

- 97 se referă la copii cu vârsta sub 5 ani

- 163 la copii cu vârsta cuprinsă între 5 şi 10 ani

- 2.300 privesc copii cu vârsta între 10 şi 14 ani

- 7.342 sunt sesizări care se referă la dispariţiile unor copii din grupa de vârstă 14 – 17 ani.

În 2023, 66% dintre copiii dispăruţi fie au fugit fie au fost alungaţi de acasă sau din instituţiile de îngrijire, evidenţiind vulnerabilitatea lor profundă. Cazurile de răpire de către părinţi (18 %) şi dispariţia copiilor migranţi (6 %), raportate la liniile telefonice de urgenţă, prezintă, de asemenea, tendinţe îngrijorătoare care necesită atenţie şi sprijin imediat (Cifre şi tendinţe 2023).

O problemă principală în lupta pentru prevenirea plecărilor de acasă ale copiilor este percepţia greşită a fenomenului şi în special asocierea cu termenul voluntar. De cele mai multe ori, aceste plecări sunt denumite plecări voluntare, însă acest termen neagă complexitatea şi natura fenomenului.

Motivele pentru care copiii fug de acasă:

1. Copiii fug în primul rând din cauza problemelor de acasă, iar în fruntea listei se află diferitele forme de violenţă, conflictul, abuzul şi neglijarea. Schimbările în dinamica familială, stilul parental prea autoritar şi consumul de alcool şi droguri al unui părinte reprezintă de asemenea probleme identificate acasă.

2. Două traiectorii principale sunt identificate atunci când se cercetează motivaţiile din spatele fugarului. Aceste traiectorii sunt: pleacă de acasă din cauza a ceva şi pleacă de acasă spre ceva. Copiii care fac parte din traiectoria „pleacă de acasă din cauza a ceva” identifică fuga ca un mijloc de a se distanţa de o situaţie dificilă. În schimb, copiii care fac parte din traiectoria „pleacă de acasă spre ceva” identifică frecvent fuga cu dorinţa lor de a se apropia de o persoană sau de o situaţie care par mai dezirabile decât cele actuale.

3. Sănătatea mintală este identificată ca un motiv comun pentru a fugi, deseori aparţinând traiectoriei „pleacă de acasă din cauza a ceva”. Din această categorie fac parte mai ales tinerii cu episoade depresive şi ideaţie suicidară.

4. Copiii din centrele de plasament reprezintă unul dintre grupurile de tineri cele mai expuse riscului şi cu probabilitate crescută de a fugi şi a avea dificultăţi în accesarea ajutorului. Motivele comune includ dorinţa lor de a se alătura familiei de origine sau cuiva apropiat lor şi problemele ce ţin de ocrotirea lor din centrele de plasament.

5. Cea mai frecventă problemă pe care copiii o experimentează la şcoală are legătură cu bullyingul, urmată de tulburările de învăţare, frecvenţa redusă la ore şi presiunea socială din partea colegilor.