- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Aproape 100 de persoane au fost evacuate din cele două localităţi constănţene unde s-a spart un dig
Aproape o sută de persoane din localităţile constănţene Gârliciu şi Ciobanu au fost evacuate, până duminică după-amiază, după ce digul de apărare a cedat şi apa ameninţă să le inunde locuinţele.
Aproape 100 de persoane au fost evacuate din cele două localităţi constănţene unde s-a spart un dig (Imagine: Gabriela Dobos/ Arhiva Mediafax Foto)
Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea, din localitatea Gârliciu fuseseră evacuate, până duminică după-amiază, 40 de persoane, iar din Ciobanu au fost evacuate 51 de persoane.
După ruperea digului Ciobanu-Gârliciu, autorităţile au intervenit pentru refacerea breşei şi consolidarea celorlalte diguri din zonă unde erau infiltraţii. Totodată, la Gârliciu a fost realizat un dig din saci cu pământ şi astfel s-a evitat inundarea drumului judetean 222 F, care leagă localitatea respectivă de Hârşova.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Răspunde Guvernul Ciolacu 2 așteptărilor TALE, ca administrator al României în 2025? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Noul comisar pentru mediu al UE: „Am vorbit prea puţin despre apă". Seceta şi pierderile de pe conducte afectează industrii întregi
-
Vinul roşu se confruntă cu un declin „existenţial”. Specialist francez, despre vin: "Dacă bunicul bea 300 de litri de vin roşu pe an, tatăl bea 180 de litri, iar fiul, 30 de litri”
-
Polonia exclude Ungaria de pe lista de invitaţi la evenimentul de preluare a preşedinţiei rotative a UE
În zona afectată de inundaţii au intervenit 90 de cadre ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dobrogea al judeţului Constanţa, 35 de cadre ale Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră, cinci cadre ale Inspectoratului de Jandarmi Judeţean şi patru ale Inspectoratului de Poliţie Judeţean. De asemenea, au intervenit şi echipe ale ANIF, ale Sistemului de Gospodărirea Apelor Constanţa, autorităţile locale şi populaţia din cele două localităţi.
Până în prezent, apa nu a ajuns la niciuna din locuinţele evacuate din cele două localităţi.
De asemenea, sâmbătă seară autorităţile au constatat că prin digul de la Vadu Oii erau infiltraţii puternice şi au decis evacuarea preventivă a persoanelor aflate în zece case, însă niciuna dintre familii nu a vrut să îşi părăsească locuinţa.
Digul de apărare Gârliciu-Ciobanu s-a spart sâmbătă seară.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO