Aproape 150 de baxuri de ţigări de contrabandă, într-un depozit din Capitală
Aproape 150 de baxuri de ţigări de contrabandă, de provenienţă ucraineană, au fost confiscate de poliţiştii bucureşteni în urma unui flagrant organizat, duminică, pe o stradă din sectorul 6 al Capitalei, unde acestea urmau să fie încărcate dintr-un camion într-o dubiţă în care se aflau doi irakieni.

Aproape 150 de baxuri de ţigări de contrabandă, într-un depozit din Capitală
"Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Fraudelor din cadrul Poliţiei Capitalei, în colaborare cu colegii de la sectorul 3, au descoperit, într-un camion care venea de la Satu-Mare, 142 de baxuri de ţigări (7.100 de cartuşe), cu o valoare de piaţă de peste trei miliarde de lei vechi (300.000 de lei noi - n.r.)", a declarat comisarul şef Stelian Manolache, şeful Biroului Proprietate Intelectuală şi Fraude Vamale, care a participat la acţiune..
Potrivit acestuia, ţigările, de provenienţă ucraineană, timbrate în această ţară, urmau să fie încărcate dintr-un camion condus de doi bărbaţi din Satu Mare într-o dubiţă în care se aflau doi cetăţeni irakieni - un student şi un refugiat.
Ţigările erau ascunse, prin metoda "capac", după mai multe bobine de aţă amplasate la uşile camionului pentru a masca marfa de contrabandă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Ruptură totală. Trump l-a numit „dictator” pe Zelenski: „Ar face bine să se mişte repede sau nu va mai avea o ţară”
-
Bolojan, după întâlnirea cu Macron: A fost o întâlnire foarte bună, îi mulţumesc pentru prietenie
-
Călin Georgescu, interviu cu un apropiat al miliardarului Elon Musk. Nou atac la „reţeaua Soros”
Potrivit documentelor de însoţire a mărfii, bobinele de aţă trebuia să ajungă la o firmă din sectorul 5 al Capitalei, a precizat comisarul şef Stelian Manolache.
Şoferul camionului era adus de pe altă cursă, metodă folosită de obicei de traficanţi pentru ca autorităţile să nu afle informaţii despre punctul de plecare al transportului, a mai spus şeful Biroului Proprietate Intelectuală şi Fraude Vamale din cadrul Poliţiei Capitalei.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Capitalei, comisarul Christian Ciocan, a declarat, pentru MEDIAFAX, că acţiunea de prindere în flagrant a fost organizată după mai multe zile de "acţiuni specifice" în mai multe judeţe şi în Bucureşti.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

