Violenţe în urma unui conflict spontan în trafic. Pistol de tip airsoft, folosit de un agresor

Publicat: 03 05. 2021, 15:28
Actualizat: 23 08. 2021, 20:16

Potrivit Poliţiei Prahova, conflictul a izbucnit duminică seara, după ora 21.00, în trafic, în zona Parcului Municipal Vest Ploieşti.

Oamenii legii au fost anunţaţi despre bătaia izbucnită prin apel la 112.

„Poliţiştii au constatat că în urma unui conflict spontan generat în trafic, doi bărbaţi ar fi fost loviţi în zona capului cu pumnii, fiind folosit şi un obiect contondent. Ulterior unul dintre agresori ar fi tras cu un pistol tip airsoft cu bile de plastic, nesupus autorizării, asupra lor, provocându-le leziuni în zona spatelui şi membrelor superioare. Persoanele vătămate au fost transportate la o unitate medicală pentru a acordarea de îngrijiri de specialitate”, au transmis, luni, reprezentanţii Poliţiei Prahova.

În acest caz a fost întocmit dosar penal, pentru infracţiuni de lovire sau alte violenţe şi tulburarea ordinii şi liniştii publice, agresorii fiind duşi la sediul poliţiei unde, în prezent, se administrează probatoriul. Unul dintre autori a fost deja reţinut pentru 24 de ore.