Aproape 700 de tone de alge au fost strânse de pe plaje, săptămâna aceasta

Aproximativ 700 de tone de alge au fost strânse, săptămâna aceasta, de pe plaje de către lucrătorii Administraţiei Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral (ABADL), cantităţi mai mari fiind găsite în Mamaia, Constanţa şi Eforie Sud, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
2 afișări

Potrivit responsabilului de comunicare al ABADL, Cătălin Anton, angajaţii Sistemului de Gospodărire al Apelor Constanţa au strâns, săptămâna aceasta, de pe plajele de pe litoral 676 de tone de alge, care au apărut ca urmare a gradului ridicat de agitaţie a mării.

"Prezenţa alegelor se constată în cantităţi semnificative doar pe câteva porţiuni de plajă din sudul staţiunii Mamaia, din Constanţa şi din staţiunea Eforie Sud", a spus Cătălin Anton.

El a menţionat că pentru a diminua efectele acestui fenomen, Administraţia Bazinală de Apă Dobrogea-Litoral a mărit numărul de utilaje şi de forţe umane, iar pentru a asigura o intervenţie cât mai eficientă, personalul a fost mobilizat să lucreze în ture, atât noaptea cât şi pe timpul zilei, în timp ce în weekend va fi asigurată permanenţa.

"Intervenţia cu utilajele de mare capacitate se va face doar pe timpul nopţii, deoarece aceste utilaje nu pot intra ziua printre turiştii veniţi să îşi petreacă vacanţa la mare. De asemenea, Sistemul de Gospodărire al Apelor Constanţa va asigura în permanenţă personal pentru control şi intervenţie, inclusiv în zilele de weekend din sezonul estival. Au fost stabilite trei zone de intervenţie, şi anume Năvodari - Mamaia - Constanţa, Eforie - Costineşti şi Olimp - Vama Veche", a mai spus Cătălin Anton, care le-a reamintit operatorilor de plaje că ABADL are obligaţia de a interveni numai în zonele unde se constată o prezenţă masivă a algelor, în celelalte cazuri, obligaţia căzând în sarcina acestora.

De la începutul anului şi până în prezent s-au strâns de pe plaje peste 2.500 de tone de alge.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici