Aproape cinci mii de secţii de votare din judeţele Moldovei, deschise fără incidente

Cele 4.742 de secţii de votare, din care 729 de secţii speciale, din cele opt judeţe ale Moldovei au fost deshise, duminică, fără să fie înregistrate incidente, la alegerile prezidenţiale şi referendum fiind aşteptaţi aproape patru milioane de alegători.

Urmărește
40 afișări
Imaginea articolului Aproape cinci mii de secţii de votare din judeţele Moldovei, deschise fără incidente

Aproape cinci mii de secţii de votare din judeţele Moldovei, deschise fără incidente (Imagine: Mediafax Foto)

În judeţul Iaşi, un număr de 675.365 de alegători sunt aşteptaţi la vot duminică, în total fiind tipărite pentru alegerile prezidenţiale şi referendum 2.411.601 buletine de vot, din care 803.867 pentru alegerea preşedintelui, iar restul pentru referendum.

La ora 7.00, cele 828 de secţii de votare din judeţ, din care 113 secţii speciale, au fost deschise fără incidente. Din cele 828 de secţii din judeţ, 252 sunt în municipiul Iaşi, 16 dintre acestea fiind secţii speciale, majoritatea amenajate în campusurile studenţeşti din zona Tudor Vladimirescu şi Copou. În celelalte localităţi ale judeţului există câte o secţie specială de vot.

Secţiilor de votare din judeţ le-au fost distribuite 4.140 ştampile de vot.

Şi în judeţul Neamţ, cele 565 de secţii de votare, din care 90 de secţii de votare speciale, au fost deschise fără incidente, a declarat vicepreşedintele BEJ Neamţ, Cristina Marazliu.

În judeţul Neamţ sunt aşteptaţi la urne un număr de 474.034 de cetăţeni cu drept de vot.

Cele 1.648.074 buletine de vot necesare alegerilor şi referendumului au fost numărate, împachetate şi sigilate şi au fost distribuite pe secţii de votare împreună cu cele 2.825 de ştampile cu menţiunea "VOTAT", necesare pentru desfăşurarea procesului de vot, dar şi 438.678 de timbre autocolante cu menţiunea "VOTAT". Fiecare secţie de votare a primit câte şase sticluţe cu tuş şi câte patru tuşiere.

În Neamţ sunt 565 de secţii de votare, dintre care 77 în Piatra Neamţ, 44 la Roman, 13 la Târgu Neamţ, 11 la Bicaz şi 6 la Roznov. Faţă de alte alegeri, în judeţ s-au mai înfiinţat alte 90 de secţii de votare speciale, care vor fi dotate cu camere de supraveghere. În fiecare localitate din judeţ există câte o secţie de votare specială, iar în Piatra Neamţ, Roman, Bicaz, Târgu Neamţ, Alexandru cel Bun, Ceahlău şi Ruginoasa câte două astfel de secţii speciale. La secţiile de votare speciale s-au distribuit 27.000 de buletine de vot.

La Bacău, sunt aşteptate să participe la alegerile prezidenţiale şi referendumul consultativ un număr de 601.920 de persoane cu drept de vot, iar procesul electoral a început fără probleme la ora 7.00.

Potrivit Biroului Electoral Judeţean Bacău, în judeţ au fost amenajate 692 de secţii de votare, din care 93 de secţii vor fi speciale, pentru persoanele aflate în tranzit sau care nu au domiciliu in judeţul Bacău, cărora li s-au distribuit câte 698.112 buletine de vot pentru alegerile prezidenţiale şi pentru cele două întrebări ale referendumului.

Totodată, în secţiile de votare au fost distribuite 3.460 de ştampile cu menţinea "Votat 2009" şi 575.564 de timbre autocolante.

Cele 692 secţii de votare din judeţul Bacău sunt păzite de o mie de angajaţi ai MAI, iar alţi 500 vor asigura ordinea publică. Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Bacău, subinspector Narcisa Butnaru, a declarat că pentru menţinerea şi asigurarea ordinii şi siguranţei publice în toate localităţile judeţului Bacău sunt mobilizaţi aproximativ 400 de poliţişti şi aproape 100 de jandarmi. Filtre formate din poliţişti de frontieră şi reprezentanţi ai ARR vor organiza pe parcursul zilei filtre pe principalele artere pentru descurajarea şi depistarea turismului electoral. În timpul campaniei electorale în judeţul Bacău au fost înregistrate 11 incidente electorale, în special legate de distrugerea afişajului electoral.

În judeţul Botoşani, procesul electoral a început, de asemenea, la ora 7.00 în toate cele 497 de secţii de votare organizate pentru alegerile prezidenţiale şi referendumul consultativ.

În listele electorale permanente sunt înscrişi 367.820 de botoşăneni cu drept de vot, iar la fiecare secţie de votare au fost transmise câte 25.000 de buletine de vot pentru fiecare din cele trei opţiuni de vot.

Pe durata desfăşurării alegerilor prezidenţiale şi a referendumului naţional, în judeţul Botoşani vor acţiona peste 1350 angajaţi ai structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor. Pentru asigurarea pazei locurilor în care se organizează secţii de votare sunt angrenate 839 efective, 820 dintre acestea fiind angajaţi ai structurilor Ministerului Administraţiei şi Internelor. Pentru controlul traficului rutier, cât şi pentru descurajarea turismului electoral au fost constituite 12 filtre, formate din 24 poliţişti rutieri, care vor acţiona pe drumurile spre zonele în care sunt amplasate secţiile de votare speciale, împreună cu alţi 66 poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră şi cadre ale Serviciul Public Comunitar pentru Evidenţa şi Eliberarea Paşapoartelor.

În judeţul Suceava, 568.407 de alegători sunt înscrişi în listele electorale permanente şi sunt aşteptaţi la urne, duminică, la alegerile prezidenţiale şi la referendumul consultativ, nefiind înregistrate incidente la deshiderea procesului electoral, potrivit preşedintelui BEJ Suceava, Ştefania Fulga.

Pentru alegerile prezidenţiale, dar şi pentru referendum, în judeţ au fost repartizate un număr de 658.332 de buletine de vot, din fiecare tip, din care 625.932 pentru cele 538 de secţii de votare delimitate prin dispoziţia primarilor şi 32.400 pentru cele 116 secţii speciale. Dintre cele 116 secţii de votare speciale din judeţ, trei vor funcţiona în municipiul Suceava şi câte una în fiecare dintre celelalte 113 de oraşe şi comune. La aceste secţii de votare vor vota numai alegătorii care în ziua votării se află în altă localitate decât cea de domiciliu.

Secţiile de votare din judeţul Suceava sunt păzite, începând de sâmbătă seara, de 1336 de cadre de la instituţiile MAI. Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Suceava, inspectorul de poliţie Gabriel Panţiru, a declarat că la nivelul fiecărei subunităţi de poliţie sunt organizate echipe operative care să intervină pentru rezolvarea oricăror incidente. El a mai spus că pe şoselele judeţului Suceava vor fi organizate patrule mixte formate din reprezentanţi ai Poliţiei Rutiere, Serviciului de Investigarea Fraudelor şi Autorităţii Rutiere Române pentru preîntâmpinarea eventualului turism electoral. Totodată, în comunele Slatina, Preuteşti, Păltinoasa şi Milişăuţi vor fi întărite efectivele de patrulare pentru a fi prevenite orice probleme, în condiţiile în care la celelalte scrutine electorale au fost semnalate unele incidente, a precizat Panţiru.

Toate şcolile din judeţul Suceava în care sunt organizate secţii de votare urmează să fie dezinfectate după terminarea procesului electoral pentru a preveni îmbolnăvirea cu gripa nouă.

Pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor prezidenţiale şi pentru referendum, judeţului Suceava i-a fost alocată suma totală de 3.218.000 lei.

Şi în judeţul Vrancea, cele 430 de secţii de votare au fost deschise fără incidente, la urne fiind aşteptaţi 319.793 de alegători. Din cele 430 de secţii de votare organizate în acest judeţ, un număr de 77 sunt secţii de votare speciale.

Poliţiştii vor asigura paza a 239 de secţii de votare, alte 94 de secţii vor fi păzite de jandarmi, iar 64 de angajaţii de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă. De asemenea, Poliţia Comunitară asigură paza pentru 26 de secţii de votare, Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea Paşapoartelor simple va răspunde de trei secţii de votare, iar în grija Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculări Vrancea vor intra patru secţii de votare.

În campania electorală în acest judeţ au fost înregistrate 34 de sesizări electorale, iar în 14 din aceste cazuri au fost întocmite dosare penale. De asemenea, în nouă cazuri au fost aplicate sancţiuni contravenţionale.

Şi în judeţul Galaţi, secţiile de votare s-au deschis fără probleme, nefiind raportat niciun incident, a declarat locţiitorul preşedintelui Biroului Electoral Judeţean (BEJ) Galaţi, Rodica Arhip.

În judeţul Galaţi, pentru alegerea preşedintelui şi referendum au fost organizate 499 de secţii de votare, 66 dintre acestea fiind secţii speciale, care au fost deschise fără incidente majore. Numărul total al alegătorilor din acest judeţ înscrişi pe listele de votare este de 524.155.

În secţiile de votare au fost distribuite câte 595.170 de buletine de vot pentru atât pentru alegerea preşedintelui, cât şi pentru referendum fiind confecţionate 499 de ştampile de control şi 2.495 de ştampile cu menţiunea "Votat".

Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Galaţi a decis prelungirea programului de lucru cu publicul, instituţia funcţionând şi duminică între orele 8.00 şi 21.00, astfel încât să fie facilitat accesul la urne pentru toţi cetăţenii cu drept de vot, iar persoanele care trebuie să îşi preschimbe documentele de identitate să poată face acest lucru inclusiv în ziua alegerilor.

În judeţul Vaslui, secţiie de votare au fost deschise fără probleme, fiind aşteptate la urne 367.535 de persoane înscrise în listele electorale permanente.

În acest judeţ au fost organizate 577 secţii de votare, din care 86 sunt speciale, câte una pentru fiecare comună sau oraş, pentru care Prefectura a asigurat dotarea cu camere de supraveghere video.

Un număr de 1.250.907 buletine de vot au fost distribuite secţiilor de votare atât pentru desemnarea preşedintelui, cât şi pentru referendum.

O situaţie specială se înregistrează la Biroul Electoral Judeţean, unde pentru a se putea încălzi cei 16 membri sunt nevoiţi să folosească radiatoare şi calorifere electrice aduse de acasă deoarece clădirea în care îşi desfăşoară activitatea, respectiv Casa de Cultură "Constantin Tănase", nu mai primeşte căldură de la Termica, fiind debranşată de la sistemul centralizat de termoficare odată cu închiderea uzinei de termoficare urbană din cauza nerentabilităţii.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici