Prima pagină » Social » Bunica unui bebeluş mort la Giuleşti: Să plătească cu libertatea, să li se dea foc la picioare!

Bunica unui bebeluş mort la Giuleşti: Să plătească cu libertatea, să li se dea foc la picioare!

Bunica unui bebelş mort în urma incendiului de la Maternitatea Giuleşti a declarat, joi, reporterilor aflaţi la sediul Parchetului instanţei supreme, că cei vinovaţi de uciderea şi rănirea nou-născuţilor trebuie să plătească cu libertatea, adăugând că ar trebui să li se dea foc la picioare.
Bunica unui bebeluş mort la Giuleşti: Să plătească cu libertatea, să li se dea foc la picioare!
Bolat Leila
26 aug. 2010, 13:38, Social

„Să plătească cu libertatea”, a spus Mariana, bunica unuia dintre bebeluşii decedaţi la Giuleşti.

Ea este mama unei tinere de 15 ani care a dat naştere unui băieţel, care în seara de 16 august a murit în urma incendiului.

Părinţii băieţelului mort şi bunica maternă s-au prezentat, joi, la Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (PICCJ), pentru a fi audiaţi în dosarul în care asistenta Florentina Cîrstea, cea care era responsabilă de supravegherea salonului unde erau bebeluşii, a fost arestată, marţi, sub acuzaţiile de ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă.

Părinţii şi bunica micuţului au refuzat să spună reporterilor dacă s-au constituit parte civilă în cauză, dacă vor solicita să fie despăgubiţi pentru moartea băieţelului.

Întrebaţi de reporteri în legătură cu situaţia lor, bunica a spus: „Să plătească cu libertatea”. Apoi femeia a adăugat că ar trebui să li se dea foc la picioare celor vinovaţi.

În incendiul de la Secţia de Terapie Intensivă prematuri a Maternităţii Giuleşti, specialiştii susţin că temperatura a atins 200 de grade Celsius. Cinci bebeluşi au murit, iar alţi şase sunt grav răniţi.

Procurorii au început, miercuri, urmărirea penală faţă de Spitalul „Panait Sârbu” – Maternitatea Giuleşti, sacţiunile putând merge până la desfiinţarea unităţii sanitare, a anunţat, miercuri, Marius Iacob, şeful Secţiei Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul PICCJ.