Aproape jumătate dintre români au pentru Crăciun un buget sub 400 de lei

Aproape jumătate dintre români au pentru Crăciun un buget sub 400 de lei, relevă un sondaj realizat de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) şi dat publicităţii marţi.

Urmărește
112 afișări
Imaginea articolului Aproape jumătate dintre români au pentru Crăciun un buget sub 400 de lei

Aproape jumătate dintre români au pentru Crăciun un buget sub 400 de lei (Imagine: Lucian Alecu/Mediafax Foto)

Conform unui comunicat de presă transmis, marţi, de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie, cercetarea "Obiceiuri de Crăciun la români" relevă faptul că aproape jumătate dintre români (47,7 la sută) au pentru Crăciun un buget sub 400 de lei.

De asemenea, 65,8 la sută dintre români susţin că bugetul pentru Crăciun a fost afectat de criza din ultimii ani.

Conform sursei citate, oferirea de cadouri cu ocazia Crăciunului este un obicei pentru 90,5 la sută dintre români, iar 98,7 la sută fac daruri membrilor familiilor lor, 75 la sută rudelor, 56,2 la sută prietenilor, 35,6 la sută vecinilor şi 25,1 la sută colegilor de birou.

Sondajul mai relevă că 50,5 la sută dintre români împodobesc în acest an un brad natural, în timp 41,4 la sută dintre repondenţi au spus că bradul de Crăciun pe care îl vor împodobi va fi artificial, iar 3,5 la sută au afirmat că îşi vor împodobi bradul din curte. 2,3 la sută optează pentru un brad natural, în ghiveci.

De asemenea, din cercetare reiese că 80,6 la sută dintre români vor prepara în acest an un meniu special pentru Crăciun, iar 65 la sută dintre aceştia spun că meniul va cuprinde preparare tradiţionale.

Sondajul făcut de Institutul Român pentru Evaluare şi Strategie (IRES) a fost realizat în perioada 13-15 decembrie 2010, pe 1.178 de persoane, marja de eroare fiind de plus/minus 2,9 la sută.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici