Numărul poliţiştilor rutieri, suplimentat, iar rutele Braşov-Bucureşti, supravegheate şi aerian
"Ţinând cont de valorile mari de trafic prognozate pentru ziua de 2 ianuarie 2008, în vederea prevenirii producerii unor evenimente neplăcute, ministrul Cristian David a a solicitat conducerii Poliţiei Române să ia toate măsurile necesare astfel încât circulaţia rutieră să se desfăşoare în condiţii normale în toată ţara, în special pe relaţia Braşov – Bucureşti", se arată într-un comunicat al Ministerului Internelor şi Reformei Administrative (MIRA) remis, luni, agenţiei MEDIAFAX.
Reprezentanţii Poliţiei Române şi ai Poliţiei Rutiere au stabilit, în cadrul unei şedinţe de luni, măsuri de fluidizare a traficului rutier şi de prevenire a producerii unor incidente neplăcute.
Astfel, în data de 2 ianuarie va fi suplimentat numărul poliţiştilor, vor fi stabilite trasee alternative de deplasare şi sensuri unice temporare pe anumite porţiuni de drum.
Totodată, ministrul David a dispus ca, în funcţie de evoluţia condiţiilor meteorologice, drumurile şi principalele intersecţii situate pe rutele ce leagă Braşovul de Capitală să fie supravegheate aerian cu ajutorul aparatelor de zbor ale Unităţii Speciale de Aviaţie a MIRA, la bordul cărora se vor afla şi lucrători ai Poliţiei Rutiere.
Centrul Infotrafic al Poliţiei Române va informa şoferii permanent cu privire la măsurile stabilite pentru fluidizarea circulaţiei, menţinerea unui ritm constant de deplasare, evitarea producerii unor situaţii neplăcute şi pentru asigurarea unui climat de siguranţă în trafic.
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, marţi, avertizare cod galben pentru perioada 1-3 ianuarie, anunţând ninsori şi viscol în Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi în jumătatea sudică a Moldovei.