- Home
- Social
- BRAŞOV, (30.04.2017, 13:43)
- Mihaela Gradinaru
GALERIE FOTO Aproximativ 15.000 de persoane au participat la Parada Junilor, în centrul Braşovului
Aproximativ 15.000 de persoane au asistat, duminică, la cea mai aşteptată sărbătoare din Braşov, Parada Junilor, când peste o sută de bărbaţi păstrători ai tradiţiilor, îmbrăcaţi în haine populare, coboară în Cetate, în centrul oraşului, călare pe cai împodobiţi cu ciucuri şi panglici colorate.
Urmărește
1782 afișări
Aproximativ 15.000 de persoane au participat la Parada Junilor, în centrul Braşovului (Imagine: Mihaela Grdinariu/ Mediafax Arhiva Foto)
Localnicii şi turiştii s-au adunat, duminică dimineaţa, de-a lungul străzilor din centrul Braşovului pentru a-i aştepta pe juni care coborau la paradă.
Drumul celor peste o sută de juni călăreţi a fost deschis de o fanfară militară. Cu caii împodobiţi cu ciucuri şi panglici multicolore, ţinuţi în pas de paradă, junii tineri, seniorii, albiori, roşiori, braşovecheni, curcani şi dorobanţi au salutat mulţimea cu urarea „Hristos a înviat!”, primind răspunsul în cor al mulţimii: „Adevărat a-nviat“.
Potrivit obiceiului, Junii se adună în Piaţa Prundului, de unde pornesc, în jurul orei 11.00, salutând pe mulţimea cu urarea „Hristos a înviat!“, spre Centrul Vechi, pe traseul Piaţa Unirii – str Mureşenilor – Prefectură – str Republicii, pentru ca apoi, prin Poarta Schei să se reîntoarcă în Piaţa Unirii, iar în cele din urmă să petreacă la Pietrele lui Solomon.
În timpul paradei de duminică a avut loc şi un incident, când unul dintre cai l-a aruncat din şa pe junele care îl călărea, în momentul în care aceştia au ajuns în Piaţa Sfatului. În mulţime s-a creat panică pentru câteva minute, însă după ce junele a revenit pe cal, fără să fie nimeni rănit, totul a reintrat în normalitate.
Obiceiul junilor este o carte de întemeiere, un străvechi ritual dacic, transmis din generaţie în generaţie.
La origini, junii sunt o castă militară, ce reia obiceiuri dinainte de Hristos, în gesturi preistorice, a căror supravieţuire pare uluitoare.
„Junii trebuie priviţi ca un rest de epocă păgână, o străveche petrecere de primăvară, care serbează reînvierea naturii, victoria soarelui asupra asprimii şi gerului iernii, începutul vieţii noi. Iar serbarea trebuie considerată ca un cult religios precreştin, confirmată şi de împrejurarea că ea se petrece tot timpul pe dealuri, fiind un obicei cunoscut încă de la daci“, spunea Julius Teutsch, cronicar sas.
Galerie foto
Cu Parada junilor se încheie cea de-a XIV-a ediţie a Zilelor Braşovului, când, timp de trei zile braşovenii şi turiştii au avut parte de spectacole de muzică uşoară şi populară, târguri meşteşugăresc.
Tot duminică, iubitorii de folclor sunt invitaţi, de la ora 18.30, când pe scenă vor urca ansambluri de dansuri româneşti, maghiare, germane şi elene, după care spectatorii vor putea particpa la recitalurile Danielei Condurache şi al lui Nicolae Furdui Iancu.
Citeşte şi: GALERIE FOTO O păpuşă de 6 metri, manevrată de cinci persoane, pe scena Teatrului din Piteşti
Citeşte şi: IGPR: Aproape 1.000 m3 de material lemnos fără acte legale, descoperite la o societate din Călăraşi
Citeşte şi: FOTO Incendiul izbucnit la hotelul de cinci stele din Sinaia a fost stins, iar turiştii au fost mutaţi
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
PROSPORT.RO
Ninge 7 zile fără oprire în București. Pe ce dată vin ninsorile, potrivit meteorologilor Accuweather
CANCAN.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 10:20
Mai mulţi sportivi s-ar fi aflat printre pasagerii avionului prăbuşit la Washington
-
astăzi, 10:06
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1072. Putin creează condiţii pentru a încălca orice viitor acord de pace cu Ucraina / Un atac cu dronă a lovit un bloc din regiunea Sumy, a ucis două persoane şi a rănit alte nouă / Rusia a pierdut 835.940 de militari în Ucraina din 24 februarie 2022