Aproximativ 200 de sindicalişti de la "Pro Lex" şi "Forţa Legii" au protestat în Piaţa Constituţiei (Galerie foto)
Protestatarii afiliaţi la Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex" şi Sindicatul Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual "Forţa Legii" au protestat, timp de o oră şi jumătate, în Piaţa Constituţiei, cerând salarii mai mari şi acoperirea deficitului de personal.
Aproximativ 200 de sindicalişti de la "Pro Lex" şi "Forţa Legii" au protestat în Piaţa Constituţiei (Imagine: Mediafax Foto)
Peste 200 de sindicalişti s-au adunat, sâmbătă la prânz, în Piaţa Constituţiei, protestând faţă de neacordarea unor drepturi.
Deşi ploua, sindicaliştii şi-au citit revendicările, au cântat şi recitat poezii, iar după o oră şi jumătate şi-au încheiat mitingul.
Vezi aici imagini din timpul mitingului
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Sindicatul Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex" a anunţat că organizează, sâmbǎtǎ, între orele 11.00 şi 12.30, în Piaţa Constituţiei un miting de protest faţă de situaţia actuală a poliţiei.
Poliţiştii cer creşterea salariului cu 30 la sută, acoperirea deficitului de personal în Poliţia Românǎ, adoptarea modificǎrilor la Statutul poliţistului prin OUG (varianta convenitǎ cu sindicatele), acordarea normei de hranǎ şi sporului de dispozitiv poliţiştilor comunitari, statut special pentru poliţiştii comunitari.
Şi poliţiştii comunitari din Primăria Capitalei şi cei din sectoarele 2, 3, 4 şi 5, membri ai Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Vameşilor "Pro Lex" au participat, sâmbătă, la mitingul de protest în Piaţa Constituţiei din Capitală, cerând acordarea normei de hrană şi a sporului de dispozitiv.
Potrivit sindicaliştilor, colegii lor din primăriile sectoarelor 1 şi 6, precum şi din alte judeţe primesc deja aceste drepturi.
Şi sindicaliştii afiliaţi la Uniunea Sindicatelor Funcţionarilor Publici şi Personalului Contractual "Forţa Legii" au participat la mitingul de protest din Piaţa Constituţiei, nemulţumiţi că autorităţile nu au reluat negocierile pentru majorările salariale din 2009.
"Din cauza abordării discriminatorii şi vădit electorale a salarizării, negocierile pentru salarizarea pe anul 2009 nu sunt reluate. Responsabili de această situaţie sunt adevăraţii adversari ai lucrătorilor din Administraţia Publică, din întreaga clasă politică, de la Guvern la opoziţie, de la Parlament la preşedintele României", afirmă liderul Uniunii, Ringo Dămureanu.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO