- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (19.10.2017, 11:43)
- Mihaela Gidei
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Video Bărăscu, Sanitas, după negocierile de la Guvern: Nu renunţăm la proteste/ Mişa: Faptul că vor mai mulţi bani ţine de alt mod de abordare
Federaţia Sanitas a anunţat, după negocierile de la Guvern, că nu va renunţa la proteste. Sindicaliştii vor continua discuţiile cu reprezentanţii Executivului, vineri fiind programată o întâlnire cu Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, şi cu Florian Bodog, ministrul Sănătăţii. Peste 5.000 de persoane, angajaţi în sistemul sanitar, au protestat, joi, în centrul Capitalei, oamenii fiind nemulţumiţi de legea salarizării, susţinând că generează inechităţi şi discriminări în sistemul de salarizare din sănătate şi asistenţă socială.
Urmărește
1478 afișări
Bărăscu (Sanitas), după negocierile de la Guvern: Nu renunţăm la proteste
Federaţia Sanitas a anunţat, după negocierile de la Guvern, că nu va renunţa la proteste. Sindicaliştii vor continua discuţiile cu reprezentanţii Executivului, vineri fiind programată o întâlnire cu Lia Olguţa Vasilescu, ministrul Muncii, şi cu Florian Bodog, ministrul Sănătăţii.
"Problema noastră era că după aplicarea regulamentului de sporuri, oamenii pierdeau indiferent cum se aplica legea. Ei invocau secretare şi alte persoane care au mulţi bani la sporuri. Ministrul va trimite în ţară un control, ca să vadă cum stau lucrurile. Acest control va scoate în evidenţă locurile unde sunt banii prost împărţiţi. După părerea mea, nu sunt prost împărţiţi ci aşa a fost legea. Ori dăm la toţi 10%, 20 sau 30, ori reglăm în locurile unde au pierdut. Sunt medici care fac gărzi, nu poţi să le dai la fel sau mai puţin precum celui care nu face gardă. Banii din lege sunt legaţi de sporurile pe care ei nu le-au luat în seamă. În mare, discuţia a fost ok, atât timp cât ne-au lăsat pe noi să găsim soluţiile. Nu vom renunţa la proteste. Joi facem Consiliu Naţional şi (..)dacă vedem că nu ne-am înţeles cu ei, că nu câştigam nimic şi că a fost o minciună, atunci grevă", a declarat Leonard Bărăscu, preşedintele Sanitas.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Coreea de Nord ar putea trimite şi mai multe trupe şi drone în Rusiei
-
Donald Trump a făcut o numire importantă în consiliul DOGE condus de Elon Musk
-
Avertismentul ministrului german al Apărării: Berlinul trebuie să fie pregătit pentru „războiul hibrid” al Rusiei
Protestatarii din Sănătate au ajuns în Piaţa Victoriei şi vor intra la negocieri cu Executivul
Cei peste 5.000 de protestatari din sistemul sanitar, nemulţumiţi de eliminarea sporurilor şi de transferul contribuţiilor sociale, au ajuns în Piaţa Victoriei, după ce au pornit în marş de la Piaţa George Enescu, ei urmând să intre la negocieri cu premierul Mihai Tudose.
„Îi vom spune premierului că nu suntem mulţumiţi de Legea 153. Îi vom spune că regulamentul de sporuri este parte a filosofiei salariale în sănătate şi că aici se face departajarea pentru ture, loc greu de muncă. Trebuie sa găsim soluţii ca să preîntâmpinăm toate aceste lucruri”, a spus, pentru MEDIAFAX, liderul Federaţiei Sanitas, Leonard Bărăscu.
La negocieri va fi prezent şi ministrul Sănătăţii, Florian Bodog.
Protestatarii au pornit, în marş, către Guvern. Jandarmeria: Nu a fost aprobată deplasarea lor
Cele peste 5.000 de persoane, angajaţi în sistemul sanitar, care protestează, joi, au pornit, în marş, din Piaţa George Enescu către Piaţa Victoriei, în prezent traficul rutier fiind îngreunat, reprezentanţii Jandarmeriei precizând că deplasarea lor pe străzile Capitalei nu a fost aprobată.
Oamenii au pornit, în marş, către sediul Guvernului, după ora 12.00. La ora transmiterii acestei ştiri, protestatarii de află în zona Piaţa Romană, ei deplasându-se pe trotuar.
Protestatarii vor intra la discuţii cu reprezentanţii Executivului, după ce vor ajunge la Piaţa Victoriei.
Reprezentanţii Jandarmeriei Capitalei au precizat, pentru MEDIAFAX, că a fost emis un aviz pentru protestul din Piaţa George Enescu, însă nu există o aprobare pentru marşul oamenilor.După terminarea manifestaţiei, oamenii legii vor stabili cine a luat această iniţiativă - de a porni către Piaţa Victoriei - şi vor sancţiona persoanele vinovate.
Protestatarii au venit cu pancarte pe care scrie: „Respect si demnitate pentru sănătate”, ”Dreptate pentru sănătate”. De asemenea, recuzita lor conţine şi steaguri cu sigla Sanitas, baloane, şepci şi vuvuzele.
Mişa: Faptul că angajaţii din Sănătate vor mai mulţi bani ţine de alt mod de abordare
Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, a declarat, joi, referitor la nemulţumirile protestatarilor din sistemul medical, că faptul că aceşti angajaţi „se plâng” de salariile pe care le au şi vor „mai mult decât au primit” ţine de „un alt mod de abordare a lucrurilor”.
„Prioritatea Guvernului a fost medicul şi asistenţii medicali şi nu au fost neglijate nici celelalte categorii. Faptul că se plâng şi vor mai mult decât au primit ţine de alt mod de abordare a lucrurilor”, a comentat ministrul protestul sindicaliştilor din sănătate de joi.
Ionuţ Mişa a adăugat că a avut discuţii cu sindicatele din Sănătate de mai multe ori şi a subliniat că nu i se pare normal ca anumite persoane din sistem să beneficieze de sporuri de 300%. În acest context, ministrul a spus că toate sporurile ar trebui incluse în salarii.
„Discuţiile, astăzi, sunt în jurul modului de repartizare a acelor sporuri. În bugetul de anul viitor se alocă 2,9 miliarde. De la 14 miliarde la 2,9 miliarde, dacă facem un calcul e undeva peste 20% creştere acordată doar la fondul de salarii. Chiar dacă s-au acordat 2,9 miliarde, în continuare nu sunt acoperite toate solicitările. Probabil că toate solicitările nu pot fi acoperite niciodată. Nu mi se pare normal ca o persoană să aibă un anumit salariu şi aibă sporuri până la aproape 300%. Cred că mai bine includem aceste sporuri în salariu, să ştim de la început că la nivelul unui medic ATI salariul este exact atât. La nivelul unui asistent medical din zona Primire Urgenţe, salariul este atât, pentru că aceste sporuri creează multe probleme şi confuzii. Nu ştiu dacă la dumneavoastră există spor de calculator. Cred că toţi utilizăm calculatorul. Să iau un spor de 15% pentru că utilizez calculatorul nu mi se pare foarte corect”, a mai spus sursa menţionată.
Oamenii au început să se adune astăzi în Piaţa Geroge Enescu, din Bucureşti, încă de la ora 10.00. Ei îşi strigă nemulţumirile legate de contribuţiile sociale şi legea salarizării.
Protestatarii au venit cu pancarte pe care scrie: „Respect si demnitate pentru sănătate”, ”Dreptate pentru sănătate”. De asemenea, recuzita lor conţine şi steaguri cu sigla Sanitas, baloane, şepci şi vuvuzele.
„Vrem să ne susţinem revendicările. Nemulţumirile sunt eliminarea sporurilor, adică limitarea la 30% a sporurilor. Asta vrea guvernul. Mai vor să elimine şi tichetele de masă de la 1 ianuarie. Am venit din Alba. Suntem cam 50 de colegi. Intenţionăm să continuăm dacă nu se rezolvă. Nu se poate altfel. Dacă mai micşorează şi salariile de la 1 ianuarie, ce facem? Am 1.500 lei salariul, fără bonuri”, se plânge Ionela, prezentă la mitingul din Capitală.
Şi Alin a ieşit în stradă din cauza eliminării sporurilor: „Ne mai nemulţumesc şi inechităţile salariale care sunt. Ar trebui sa iasă toată lumea, pentru ca toţi suntem afectaţi de aşa-zisele promisiuni. Am venit din Hunedoara, suntem cam 50. Bineînţeles că vom continua să ieşim în stradă”.
„Sunt femeie de serviciu în spital”, îşi începe Florica poveste. „Salariul mi se pare foarte mic, de 1.400 lei. Lucrez de 30 de ani în sistem şi am doi copii pe care trebuie să îi trimit la şcoală şi nu au tată. Sunt atâtea femei care îşi cresc copiii singure. La chestiunile astea nimeni nu se gândeşte. Şi la cei de jos, că şi noi avem un rol şi ne luptăm cu tot felul de microbi în spitale. Nimănui nu îi pasă”, continuă femeia lista nemulţumirilor care făcut-o să vină la protest.
În jurul orei 12.00, protestatarii vor porni, în marş, de la Piaţa George Enescu către Piaţa Victoriei, pentru a-şi striga nemulţumirile şi în faţa Guvernului. Ei vor ajunge în faţa Palatului Victoria prin Gheorghe Magheru şi Piaţa Romană.
Principalele solicitări ale Federaţiei SANITAS din România sunt: eliminarea plafonului de 30% pentru sporurile specifice sistemului sanitar şi de asistenţă socială; aplicarea integrală a creşterilor salariale pentru TOŢI angajaţii din sănătate şi asistenţă socială, începând cu 1 martie 2018; renunţarea la creşterea normei de bază (gărzi suplimentare obligatorii) pentru medici; renunţarea la transferul contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, deoarece acesta va anula creşterea salarială de 25% prevăzută de lege; acordarea sporurilor pentru condiţii de muncă întregului personal din sănătate şi asistenţă socială, inclusiv personalului TESA; acordarea tichetelor de masă pe tot parcursul anului 2018; negocierea şi semnarea Contractului Colectiv de Muncă la nivel de sector de activitate.
După mitingul din 19 octombrie, Consiliul Naţional Sanitas va decide asupra oportunităţii declanşării grevei generale în sistemul sanitar şi de asistenţă socială, precizează Federaţia.
Din cauza protestului, în Capitală sunt instituite şi restricţii.
Astfel, traficul va fi blocat, între 11.00 şi 14.00, pe Strada Ştirbei Vodă, între Calea Victoriei şi Strada Luterană, pe Calea Victoriei, între Bulevardul Dacia şi Strada C.A. Rosetti, pe Strada Benjamin Franklin, între Calea Victoriei şi Strada Nicolae Golescu şi pe Strada C.A. Rosetti, între Calea Victoriei şi Bulevardul Gheorghe Magheru.
Rutele alternative propuse de poliţişti sunt: Bulevardul Gheorghe Magheru – Bulevardul Nicolae Bălcescu – Piaţa Universităţii; Bulevardul Iancu de Hunedoara – Şoseaua Ştefan cel Mare – Bulevardul Dacia – Piaţa Romană – Piaţa Universităţii; Strada Buzeşti – Strada Berzei – Strada Vasile Pârvan – Splaiul Independenţei - Piaţa Universităţii.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 07:50
Donald Trump a făcut o numire importantă în consiliul DOGE condus de Elon Musk
-
astăzi, 07:23
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1034. Zelenski cere diplomaţilor să modeleze opinia publică din străinătate cu privire la aderarea Ucrainei la NATO / Trump aşteaptă o întâlnire cu Putin pentru a încheia războiul