- Home
- Social
- TULCEA, (29.09.2016, 16:16)
- Cătălin Legănel
Aproximativ 50 de sindicalişti au protestat în faţa Penitenciarului Tulcea
Aproximativ 50 de angajaţi ai Penitenciarului Tulcea au protestat, joi, în faţa instituţiei, timp de două ore, cerând demisia ministrului Justiţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Aproximativ 50 de sindicalişti au protestat în faţa Penitenciarului Tulcea (Imagine: Claudiu Irimia/ Arhiva Mediafax Foto)
Angajaţi ai Penitenciarului Tulcea s-au adunat pe trotuarul din faţa instituţiei având pancarte cu mesaje prin care au cerut demisia ministrului Justiţiei.
De asemenea, ei au scandat: "Doamna Prună nu mai sta, dă-ţi demisia” sau "Generalii te-au fentat, doamna Prună ne-ai trădat”.
Angajaţii Penitenciarului Tulcea cer pentru condiţii de lucru mai bune, eliminarea inechităţilor salariale, dar, mai ales, personal suficient.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Alegeri în Germania. Cine este favorit pentru a deveni următorul cancelar al ţării
-
Israelul amână eliberarea prizonierilor palestinieni
-
Războiul din Ucraina, ziua 1096. Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate / O persoană ucisă şi case avariate în Ucraina în urma atacurilor ruseşti
"Ne încadrăm şi noi la lipsa de personal. De aici rezultă multe ore suplimentare, condiţii de muncă dificile. Penitenciarul Tulcea ar fi mai particular pentru că deţine toate cele cinci regimuri de executare a pedepselor. Ceea ce ne face munca şi mai grea. Înseamnă activităţi foarte multe, cu personal insuficient. Suntem undeva la 50 la sută din personalul care ar trebui să fie. În condiţiile astea trebuie să facem multe ore de muncă suplimentare. Nu-ţi poţi lua concediu de odihnă atunci când îţi trebuie sau atunci când vrei. Rămân zile de luat şi până la jumătatea anului viitor. (…) Oamenii nu pot petrece timp cu familia şi le este greu. Dar trebuie să facă aceste sacrificii numai pentru bunul mers al penitenciarului. Dacă s-ar respecta serviciul legal, Penitenciarul Tulcea nu ar avea cum să funcţioneze. Ar fi imposibil”, a declarat preşedinte Sindicatul Delta – Penitenciarul Tulcea, Sorin Casilov.
Protestul din faţa penitenciarului s-a desfăşurat fără incidente, sindicaliştii părăsind trotuarul din faţa instituţiei după două ore, conform programului anunţat.
Ministrul Justiţiei, Raluca Prună, era aşteptată să participe, joi, la o acţiune pe grindul Tătaru, ce aparţine Penitenciarului Tulcea - Secţia Chilia, care presupune construirea unui ansamblu de cinci case ecologice şi înfiinţarea unor ateliere ce vor pregăti deţinuţii în meserii ce ţin de eco-construcţii şi meşteşuguri tradiţionale, dar nu a mai venit.





Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe