Aproximativ 500 de persoane participă la un marş de Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, la Târgu Mureş

Aproximativ 500 de persoane participă, marţi după-amiază, la Târgu Mureş, la un marş organizat de Partidul Civic Maghiar (PCM), Consiliul Naţional Secuiesc (CNS) şi bisericile istorice maghiare, pentru a marca Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
9 afișări

Aproximativ 500 de persoane s-au adunat, începând cu ora 12.30, la statuia poetului Petofi Sandor din centrul municipiului Târgu Mureş, unde au ţinut discursuri reprezentanţii bisericilor, preşedintele CNS, Izsak Balazs, şi vicepreşedintele PCM Mureş Olvedi Zsolt.

La manifestare s-au intonat cântece populare şi patriotice maghiare, imnul Ungariei, fiind prezente şi o fanfară şi un grup de "husari" din Glodeni.

La acţiune au participat reprezentanţi ai formaţiunilor "64 de Comitate", Jobbik şi CNMT.

Cei care au ţinut discursuri au transmis mesaje de solidaritate, au evocat personalităţile lui Petofi Sandor şi Kossuth Lajos, subliniind că numai unitatea maghiarilor va putea să ducă la atingerea scopurilor, între care obţinerea autonomiei.

Ulterior, participanţii au pornit într-un marş prin centrul oraşului, urmând să ajungă la Palatul de Justiţie, unde a început revoluţia paşoptistă în Târgu Mureş.

Tot pentru a marca Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, reprezentaţii UDMR au organizat o manifestare la statuia lui Bernady Gyorgy, fost primar în Târgu Mureş, acţiune la care au participat apeoximativ 300 de persoane, majoritatea elevi de la liceele din oraş.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici