Numărul deceselor din timpul marelui pelerinaj musulman care a avut loc în Arabia Saudită a depăşit 1.000, potrivit unei statistici făcute de AFP şi preluată de Le Figaro.
Statistica a fost realizată pe baza datelor furnizate de ţările care au raportat victime.
Pelerinajul s-a desfăşurat anul acesta în condiţii meteo extreme.
Temperatura a ajuns chiar şi la 51,8 grade Celsius la Marea Moschee din Mecca.
Un diplomat arab a declarat joi pentru AFP că 58 de decese suplimentare au fost înregistrate în rândul pelerinilor egipteni, ceea ce a adus la 658 numărul total al victimelor din Egipt. În total, 1.081 de decese au fost raportate de zece ţări prin comunicate de presă oficiale sau prin intermediul diplomaţilor implicaţi în operaţiunea de căutare a victimelor şi de repatriere a cadavrelor.
Aproximativ 1,8 milioane de pelerini au luat parte la pelerinajul din acest an, dintre care 1,6 milioane din străinătate, au anunţat autorităţile saudite.