Arad: 50 de cetăţeni afgani, prinşi într-o cisternă la frontiera cu Ungaria
Un număr de 50 de cetăţeni afgani, între care 15 copii, au fost prinşi, marţi seară, în Vama Vărşand, în timp ce încercau să iasă din ţară ascunşi într-o cisternă.

Arad: 50 de cetăţeni afgani, prinşi într-o cisternă la frontiera cu Ungaria (Imagine: Ciprian Sterian/Arhiva Mediafax Foto)
Cisterna venea din Grecia şi avea ca destinaţie Italia, aceasta transportând, conform documentelor, oţet pentru o societate comercială.
La un control de rutină făcut de poliţiştii arădeni, aceştia au observat că jumătate din cisternă era amenajată ca un compartiment, în care se aflau cei 50 de cetăţeni afgani, iar în cealaltă jumătate era oţet.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Mihaela Leş, a declarat că în compartimentul în care erau ascunşi cetăţenii afgani existau ventilaţie, băncuţe şi iluminat.
La faţa locului s-au deplasat şi două ambulanţe, pentru a acorda asistenţă copiilor, întrucât între aceştia se aflau şi bebeluşi de câteva luni.
Autorităţile arădene nu reuşesc să comunice cu migranţii, urmând să fie adus un translator pentru ca aceştia să fie audiaţi.


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO

GANDUL.RO

