Arad: Cinci migranţi din Algeria şi Maroc, prinşi pe câmp la graniţa cu Ungaria

Poliţiştii de frontieră de la Nădlac au prins cinci bărbaţi din Algeria şi Maroc care au încercat să treacă graniţa în Ungaria prin câmp, în noaptea de luni spre marţi, aceştia fiind cercetaţi penal în libertate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
8 afișări

Migranţii au fost observaţi pe câmp cu ajutorul aparaturii de supraveghere video pe timp de noapte, la marginea localităţii de frontieră Nădlac, iar o patrulă de poliţişti de frontieră a pornit în urmărirea bărbaţilor.

La aproximativ 200 metri interior faţă de teritoriul Ungariei, autorităţile au reuşit prinderea migranţilor, fiind vorba de cinci cetăţeni din Algeria şi Maroc, cu vârste cuprinse între 22 şi 32 ani.

"Cei în cauză au declarat că intenţionau să ajungă în Spaţiul Schengen şi că s-au deplasat cu două autoturisme taxi până în Nădlac, de unde şi-au continuat călătoria pe jos, peste câmp, până în momentul reţinerii. Au recurs la această metodă pentru că nu deţineau vize Schengen", a declarat Mihaela Leş, purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad.

Migranţii au fost întorşi din drum şi sunt cercetaţi penal în libertate pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici