Prima pagină » Social » Arad:Cinci migranţi din India şi Pakistan, prinşi încercând să treacă graniţa spre Ungaria prin câmp

Arad:Cinci migranţi din India şi Pakistan, prinşi încercând să treacă graniţa spre Ungaria prin câmp

Cinci migranţi din India şi Pakistan au fost prinşi, în noaptea de miercuri spre joi, în timp ce încercau să treacă frontiera în Ungaria, prin câmp, în apropiere de vama arădeană Nădlac, transmite corespondentul MEDIAFAX.
28 apr. 2011, 10:18, Social

Grupul de migranţi a fost obervat de o patrulă de supraveghere a frontierei care acţiona în zona Vămii Nădlac.

Poliţiştii de frontieră au pornit în urmărirea suspecţilor şi au reuşit să îi prindă la zece metri faţă de fâşia care delimitează teritoriul statului vecin.

„Este vorba de cetăţeni din Pakistan şi India, cu vârste cuprinse între 24 şi 28 ani, care intenţionau să ajungă în Spaţiul Schengen. Cei cinci au declarat că s-au deplasat la Nădlac cu un autoturism de ocazie, de unde au şi-au continuat călătoria pe jos peste câmp, până în momentul reţinerii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Arad, Mihaela Leş.

Migranţii sunt cercetaţi penal în libertate, pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.