Arad: Foc de armă tras de poliţişti pentru a opri un algerian care voia să treacă ilegal în Ungaria

Publicat: 20 06. 2011, 13:29
Actualizat: 20 06. 2012, 05:34

Incidentul a avut loc în apropiere de Vama arădeană Nădlac, pe câmp, o patrulă a poliţiştilor de frontieră observând, cu ajutorul aparatelor de viziune pe timp de noapte, un bărbat care se îndrepta spre linia de frontieră cu Ungaria.

„Cel în cauză a fost reţinut la aproximativ o sută de metri interior faţă de teritoriul statului vecin, în marginea de vest a localităţii Nădlac, în vegetaţia din apropierea frontierei. Pentru reţinerea persoanei în cauză, lucrătorii noştri au făcut uz de armă, trăgând în plan vertical un foc de armă, întrucât cel în cauză a ignorat somaţiile verbale făcute de poliţiştii de frontieră”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei de Frontieră Arad.

Potrivit sursei citate, bărbatul este un algerian în vârstă de 34 de ani care a declarat că dorea să ajungă în Spaţiul Schengen.

Migrantul a spus că s-a deplasat cu un autoturism de ocazie până în localitatea Nădlac, de unde şi-a continuat călătoria pe câmp până în momentul reţinerii.

Bărbatul este cercetat penal în libertate pentru tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.