- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Arad: Structura rezultată din comasarea a trei spitale începe activitatea cu datorii de 8,5 mil. lei
Noua structură medicală rezultată din comasarea celor mai mari trei spitale din judeţul Arad îşi începe activitatea cu o datorie de 8,5 milioane lei, cu dotările unui spital de categoria a treia, fiind o unitate unde "nu există bunăvoie şi specialişti tineri şi ambiţioşi", arată un raport de audit.
Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) Arad i-a convocat, vineri, pe toţi şefii de secţii din spitalele arădene care au fost comasate pentru a le prezenta rezultatul unificării şi o viziune de dezvoltare a unităţii, propusă de o firmă de consultanţă din Ungaria.
Firma de consultanţă fusese angajată de CJ Arad în luna ianuarie şi a fost plătită cu 50.000 de euro pentru a realiza un audit al unităţilor care urmau să fie comasate şi pentru a găsi soluţii de funcţionare a acestora într-o singură entitate juridică.
Raportul firmei de consultanţă, finalizat zilele trecute şi prezentat vineri de către specialiştii ungari, are peste 1.000 de pagini şi cuprinde analize ale parametrilor economici, de resurse umane şi ale patrimoniilor celor trei unităţi comasate.
Rezumatul raportului, citit medicilor arădeni şi autorităţilor judeţene, arată că în noua unitate sanitară creată "nu există viziune profesională, bunăvoie, voinţă, specialişti tineri şi ambiţioşi sau echipamente performante".
La întâlnirea cu medicii, preşedintele CJ Arad, Nicolae Ioţcu, a anunţat că a fost încheiat procesul de comasare a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad cu Spitalul Clinic Municipal Arad şi cu Maternitatea Arad, iar că în următoarele zile va fi numită şi o conducere pentru noua structură.
Nicolae Ioţcu a spus că noua structură - Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad - va trebuie să fie mai eficientă, iar medicii să muncească mai mult, recunoscând totodată o serie de lipsuri pe care le are unitatea sanitară.
"Din cauza modului în care au fost administrate în perioada 2007-2008 aceste spitale, mai avem de dus în spate o restanţă care nu a putut fi achitată de Guvern pentru că era angajată în afara bugetului. Sunt datorii de vreo 85 de miliarde de lei vechi (8,5 milioane de lei - n.r.)", a spus Ioţcu, care a adăugat că datoriile vor fi plătite în timp din bugetul judeţean.
Preşedintele CJ Arad le-a mai transmis medicilor că noua unitate se confruntă cu o serie de minusuri la capitolul dotări cu aparatură medicală şi că din această cauză spitalul ar trebui clasificat ca fiind de categoria a treia.
Ioţcu a spus că s-au început procedurile de clasificare a noului spital şi că se doreşte o clasificare "prin asumare", astfel încât unitatea să intre în categoria a doua.
"Clasificarea va fi prin asumare pentru că altfel am fi în categoria a treia pe ce avem acum. Dacă nu le unificam, eram mai jos. Prin asumare, cerem categoria a doua. Pentru asta trebuie să îndeplinim două condiţii, iar una o vom îndeplini prin efort bugetar, dar cealaltă, stimaţi medici, depinde de munca dumneavostră până la finele anului. Doriţi să munciţi sau retrogradăm începând de anul viitor", le-a spus preşedintele CJ Arad zecilor de medici prezenţi la întâlnire.
La cererea autorităţilor judeţene, Guvernul a emis o hotărâre, în 28 decembrie 2010, privind transferul Spitalului Clinic Municipal la Consiliul Judeţean, în vederea comasării cu Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă şi cu Spitalul Matern, aceste ultime două unităţi fiind deja în subordinea CJ la data respectivă.
Autorităţile judeţene îşi propuseseră comasarea celor trei unităţi pentru a reduce din cheltuielile de funcţionare, eliminând din directori şi angajând o singură echipă de management.
Autorităţile arădene mai consideră că noua unitate va permite o colaborare mai bună între medici şi o utilizare mai eficientă a echipamentelor şi a resurselor financiare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Nu avem un lider politic care să spună „hai să resetăm România”. Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Elena Lasconi răspunde acuzaţiilor lui Georgescu privind implicarea României în războiul din Ucraina
-
Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri
-
Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO