Arad: Tânărul care s-a împuşcat terminase liceul cu medie bună, profesorii fiind şocaţi

Tânărul din judeţul Arad care s-a împuşcat în cap cu arma de vânătoare a tatălui, familia afirmând că băiatul era deprimat după ce picase examenul de bacalaureat, avea note bune în liceu şi terminase cu media 7,82, profesorii declarând-se şocaţi de gestul său, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Urmărește
9 afișări

Tânărul absolvise Liceul "Iuliu Maniu" din Arad şi picase examenul de bacalaureat, la probele scrise el obţinând 5,30 la limba şi literatura română, 2,95 la matematică şi 4,20 la biologie.

Profesorii de la unitatea de învăţământ unde băiatul şi-a terminat studiile afirmă că tânărul a fost un elev liniştit, care învăţa bine şi nu a creat probleme niciodată.

Directorul Liceului "Iuliu Maniu" Arad, Stelian Ionuţiu, a declarat, marţi, corespondentului MEDIAFAX că absolventul a trecut luni pe la şcoală pentru a depune contestaţie la biologie, una dintre materiile la care a luat o notă insuficientă şi la care spera să obţină, după recorectare, nota 5.

"Copilul era liniştit, fără probleme disciplinare. Ieri (n.r. - luni) a trecut pe la şcoală şi a vorbit cu noi şi cu diriginta, afirmând că îşi va da examenele în toamnă. A depus contestaţia la biologie, sperând că va obţine nota 5, şi a spus că se va pregăti la matematică pentru a da examenul în toamnă. A plecat optimist de aici şi a spus că merge la ţară la tatăl său pentru a se linişti", a spus directorul unităţii şcolare.

Ionuţiu a spus că profesorii tânărului sunt şocaţi de moartea acestuia şi că atât cadrele didactice cât şi foştii colegi de clasă se vor organiza pentru a fi alături de familie la înmormântare.

Referitor la desfăşurarea anchetei, poliţiştii au constatat că tânărul luase arma de vânătoare a tatălui din dulapul metalic în care era închisă cu un lacăt. Astfel, băiatul a găsit cheia de la lacăt în casă şi a reuşit să scoată arma din dulap.

Un tânăr în vârstă de 19 ani, din judeţul Arad, s-a împuşcat în cap, în noaptea de luni spre marţi, cu o armă de vânătoare a tatălui său, care este pădurar şi care l-a găsit mort în casă, rudele afirmând că băiatul picase examenul de bacalaureat şi era deprimat din această cauză.

Tânărul locuia cu mama sa în municipiul Arad, părinţii săi fiind despărţiţi.

Luni, băiatul a mers la tatăl său, în localitatea Căprioara.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Judeţene Arad, Camelia Tuduce, a declarat că băiatul a fost găsit mort de către tatăl său, care s-a întors de la pădure în cursul nopţii.

Tânărul era împuşcat în cap şi avea alături arma de vânătoare a tatălui.

"Tatăl băiatului afirmă că acesta nu avea alte motive în afară de faptul că a picat examenul de bacalaureat. Bărbatul a spus că de două zile tânărul era foarte deprimat", a spus Tuduce.

Băiatul nu a lăsat un bilet de adio în care să îşi explice gestul.

Poliţiştii şi procurorii criminalişti se află la faţa locului pentru cercetări.

Sesiunea de vară a bacalaureatului a adus cele mai slabe rezultate din istorie în judeţul Arad, cu o promovabilitate de doar 36,43 la sută, înainte de contestaţii, comparativ cu 86,38 la sută în iulie 2010, în acest an existând licee cu un singur candidat promovat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici