Aradul cere UE 10 milioane de euro pentru iluminat stradal cu lămpi solare
Proiectul are în vedere extinderea iluminatului stradal pe străzile de la periferie, pe şoseaua de centură, în 70 de locuri de joacă pentru copii, pe alei pietonale şi pe o pistă pentru biciclişti care va fi construită. Acestea ar urma să fi iluminate ecologic, folosindu-se energia solară, cu ajutorul unor lămpi cu leduri şi cu panouri fotovoltaice.
„Va fi o economie substanţială la energie electrică provenită din clasicele surse poluante. Pe timpul zilei, acumulatorii lămpilor se încarcă cu energia solară, având capacitatea de a asigura iluminatul pe întreg parcursul nopţii”, a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Corina Drăghici.
Studiul de fezabilitate a fost finalizat şi urmează să fie supus aprobării consilierilor locali.
Municipalitatea va solicita fonduri europene neramburasbile pentru acest proiect, prin Programul Operaţional Regional 2007-2010, domeniul de finanţare „Valorificarea resurselor regenerabile de energie pentru producerea energiei verzi”.