La întâlnirea programată la sediul Guvernului vor mai fi prezenţi ministrul Muncii şi reprezentanţi ai Ministerului Economiei.
Aproximativ 5.000 de sindicalişti BNS s-au adunat, marţi, în Piaţa Victoriei, de unde vor pleca în marş, pe un traseu care include ministerele Economiei, Muncii, Administraţiei şi Internelor, Sănătăţii şi Agriculturii.
Sindicaliştii BNS care au ajuns în Piaţa Victoriei s-au încolonat deja pentru a pleca în marş spre Piaţa Muncii, pe un traseu care include sediile mai multor ministere şi instituţii publice.
În jurul orei 11.30, la sediul Guvernului a venit şi ministrul Muncii, Ioan Botiş, care a fost chemat de premierul Emil Boc pentru o discuţie înainte de protestul BNS legată de revendicările sindicatelor şi inclusiv de Legea salarizării unitare. La intrarea în Palatul Victoria, ministrul Ioan Botiş a salutat şi a dat mâna cu câţiva sindicalişti.
Ministrul Ioan Botiş i-a invitat pe liderii Blocului Naţională Sindical la negocieri, marţi, de la ora 12.30, însă preşedintele BNS, Dumitru Costin, a exclus participarea la discuţiile de la Ministerul Muncii în timpul protestului care urmează să înceapă în Capitală.