Arafat: Există probleme serioase la transportul bolnavilor dializaţi

Publicat: 25 05. 2011, 14:49
Actualizat: 06 11. 2012, 16:57

„După ce au fost descoperite aceste neregului, comisia de control a elaborat un referat aprobat de ministrul Sănătăţii, Cseke Attila, în care se propune emiterea de urgenţă a unui ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate care să reglementeze situaţia trasporturilor bolnavilor dializaţi”, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, subsecretarul de stat Raed Arafat.

El a precizat că ordinul comun va elimina eventualele interpretări ale actelor normative în vigoare.

Raed Arafat a mai spus că în cazul accidentului în care a fost implicată o maşină de transport dializă a unui centru de sănătate din Drobeta-Turnu Severin, în care două persoane au murit şi alte două au fost rănite, niciun pacient nu purta centură de siguranţă.

Accidentul s-a petrecut miercuri, pe DN 56A, pe Dealul Stârmina, în timp ce maşina de transport dializă se îndrepta către Drobeta-Turnu Severin.

În urma accidentului, şi-au pierdut viaţa un bărbat şi o femeie, cu vârste de 68 şi 71 de ani, care erau transportaţi la spital pentru dializă. De asemenea, au fost răniţi şoferul şi o altă pacientă, în vârstă de 50 de ani, aceasta din urmă fiind internată în stare gravă la Spitalul Judeţean din Drobeta-Turnu Severin.

Maşina implicată în accident aparţine Centrului de Dializă RENAMED din Drobeta-Turnu Severin, fiind cumpărată în anul 2011, iar inspecţia tehnică era valabilă până în 2013, potrivit poliţiştilor.

Poliţiştii Serviciului Rutier Mehedinţi au stabilit că accidentul s-a petrecut din cauza imprudenţei şoferului, care nu a adaptat viteza pe un drum cu serpentine.

Totodată, poliţiştii au stabilit că niciunul din cei trei pacienţi aflaţi în maşină nu purta centura de siguranţă.