- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Arafat: O instalaţie centralizată de climatizare poate fi montată la construirea unui spital nou
O instalaţie centralizată de climatizare poate fi montată odată cu construirea unui spital nou, altfel sunt instalate doar aparate de aer condiţionat, care sunt adaptate structurii fiecărei unităţi sanitare, a declarat, vineri, agenţiei MEDIAFAX, subsecretarul de stat Raed Arafat.
Arafat: O instalaţie centralizată de climatizare poate fi montată la construirea unui spital nou (Imagine: Bogdan Stamatin/Mediafax Foto)
"Există clădiri moderne care au sistem centralizat de climatizare. În clădirile vechi, crearea unui astfel de sistem este destul de dificilă, de aceea sunt montate instalaţii de aer condiţionat. De asemenea, în blocul operator sunt montate instalaţii speciale de climatizare", a spus subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii.
Raed Arafat a precizat că montarea unor instalaţii de climatizare se face după evaluarea clădirii.
"Montarea unor instalaţii de climatizare centralizate într-o clădire veche înseamnă, de cele mai multe ori, refacerea integrală a structurii clădirii respective", a adăugat Raed Arafat.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
Subsecretarul de stat a mai spus că nu ştie dacă există aparate speciale de aer condiţionat destinate unor secţii de terapie intensivă, dar ştie cu certitudine că pot fi montate instalaţii centralizate de climatizare cu flux special pentru blocul operator.
Preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Pacienţilor a declarat, vineri, că într-o unitate de terapie intensivă nu poate fi montat un aparat casnic de aer condiţionat, pentru că acesta reprezintă "un real focar de infecţie", în condiţiile în care în aceste secţii sunt pacienţi cu probleme grave.
"Într-o unitate de terapie intensivă nu poate fi montat un aparat casnic de aer condiţionat, pentru că acesta reprezintă un real focar de infecţie, ci aparate profesionale de aer condiţionat, care să conţină filtre specifice şi sisteme speciale de purificare a aerului", a declarat preşedintele Asociaţiei pentru Protecţia Pacienţilor (APP), Vasile Barbu, la ieşirea din Maternitatea Giuleşti.
El a precizat că aparatele casnice de aer condiţionat nu sunt altceva decât "un mediu de cultură".
"În general, în secţiile de terapie intensivă, nu doar aici la copii, sunt foarte mulţi pacienţi taraţi, iar aşa nu facem decât să împrăştiem microbii", a mai spus Barbu.
Şeful Secţiei ATI de la Institutul Fundeni, profesor doctor Dan Tulbure, a declarat, pentru MEDIAFAX, că ar fi ideal să existe instalaţii de climatizare în spitale, dar nu poate spune că aparatele de aer condiţionat sunt "medii de cultură, care împrăştie microbii".
Cinci bebeluşi au murit şi alţi şase sunt răniţi grav în urma incendiului care a avut loc luni, la Secţia de Terapie Intensivă Nou-Născuţi de la Maternitatea Giuleşti din Capitală.
Întreaga conducere a Maternităţii Giuleşti a fost suspendată până la finalizarea anchetei, în urma dispoziţiei primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, la scurt timp după ce ministrul Sănătăţii ceruse demiterea echipei manageriale a unităţii sanitare.
Ministrul Sănătăţii, Attila Cseke, a declarat, miercuri, că s-a gândit anterior să demisioneze din funcţie în urma accidentului de la Maternitatea Giuleşti, din cauza "responsabilităţii morale", dar că nu a recurs la acest gest, în condiţiile în care acest spital nu este subordonat ministerului.
Premierul Emil Boc a declarat, miercuri, că nu a primit niciun act de demisie din partea ministrului Sănătăţii, Attila Cseke, şi că nici nu a discutat cu acesta despre o eventuală retragere a sa din Guvern
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO