Zoom devine mai sigură. Iată ce alternative mai securizate ai pentru videoconferinţe

Publicat: 05 04. 2020, 17:49
Actualizat: 05 04. 2020, 17:51

De astăzi, aplicaţia de videoconferinţe Zoom devine ceva mai sigură. Deţinătorii platformei au anunţat noi măsuri menite să sporească securiatatea aplicaţiei. Una dintre ele este introducerea unei protecţii în plus sub forma unei parole, pe lângă meeting ID, pe care trebuie să o introduci dacă vrei să participi la videoconferinţă. Noua parolă se aplică celor care intră de pe telefon şi nu celor care primesc un link pentru conferinţă. O altă măsură este introducerea unei săli de aşteptare virtuale, care le permite administratorilor să selecteze persoanele care trebuie să intre în conferinţă, înlăturând astfel riscul de a avea în întâlnirile virtuale persoane necunoscute.

Zoom este în continuare o aplicaţie care nu criptează în totalitate datele, rămânând astfel vulnerabilă. Recent, CEO-ul Zoom S. Yuan şi-a cerut scuze printr-o postare pentru că aplicaţia lui nu s-a ridicat la aşteptările utilizatorilor, în ceea ce priveşte protecţia şi confidentialitatea datelor utilizatorilor. Zilele trecute, mai mulţi experţi în securitate cibernetică au semnalat că unii utilizatori, inclusiv copii, au fost expuşi la conţinut pornografic pe Zoom, iar în alte cazuri, datele utilizatorilor au fost prelucrate de alte site-uri fără acordul acestora.

Iată ce alte alternative mai securizate ai pentru videoconferinţe

Skype

Skype este o alternativă ceva mai sigură decât Zoom, fiind mai stabilă şi având o criptare mai crescută a datelor. Poate suporta un număr mare de persoane într-o singură conferinţă şi nu ai nevoie neapărat de cont pentru a o folosi. Poţi crea o conferinţă şi poţi controla cine intră în ea.

Microsoft Teams

Microsoft Teams e utilizată mai ales de companiile care folosesc pachetul Office 365. Are sisteme de securitate mai bune, precum autentificarea în doi paşi sau conectarea unică şi permite un nivel de criptare a datelor mai ridicat.

FaceTime

Pentru utilizatorii de Apple, FaceTime e cea mai bună alternativă pentru videoconferinţe. E o aplicaţie solidă tehnic, ceea ce face convesaţiile să funcţioneze fără probleme, iar datele sunt criptate în totalitate.

Aşadar, bucură-te în continuare de videoconferinţe cu colegii sau cu prietenii, însă asigură-te că “ce se discută în conferinţă, rămâne în conferinţă.”