Tamponare intenţionată. După o ceartă, o femeie a intrat cu BMW-ul în Ferrari-ul soţului
Accidentul, în fapt un carambol, produs cu bună ştiinţă, vine să confirme că la supărare facem lucruri fără să ne gândim la repercusiuni.
Femeia, după ce s-a certat puternic cu soţul într-o parcare subterană, la începutul acestei luni, şi-a luat BMW Seria 3 şi l-a proptit cu viteză într-un Ferrari Gtc4 Lusso, cu intenţia de a-l face praf. În ciocnire au fost implicate alte două automobile. Ferrariul a ”deranjat” un Porsche 918 Spyder alb, care la rândul său a deviat într-un Mercedes-Benz Clasa E.
Un efect de domino, cu toate cele patru maşini avariate. Dintre toate, Porsche 918 Spyder va fi cel mai scump de reparat, deoarece zona frontală i-a fost strivită de un stâlp de beton şi va avea acum nevoie de un nou panou lateral, dar şi bara de protecţie faţă.
În carambol, în cele din urmă, se crede că a fost izbit şi un BMW R18, parcat în spatele Porsche-ului. Clasa E, pe de altă parte, rămâne cea cu mai puţine zgârieturi.