Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, incidentul a avut loc în localitatea argeşeană Ciofrângeni, unde fata, care este din Curtea de Ageş, se afla în vacanţă la bunicii din partea mamei, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Fata locuieşte cu tatăl său şi cu concubina acestuia, după ce mama sa a murit.
„Faţa şi-a propus să viziteze şi casa unde a locuit mama decedată, o locuinţa acum părăsită. Aici, la un moment dat a apărut un vecin pe care îl cunoştea, iar după ce s-au salutat, acesta a intrat în curtea locuinţei, a trântit-o la pământ şi a dezbrăcat-o parţial, cu intenţia de a o viola. Speriată, fata i-a spus bărbatului că ar fi cineva pe stradă care i-ar putea vedea, iar atunci agresorul s-a speriat şi a lăsat-o în pace. Ulterior, minora a fugit la o mătuşă pe care a anunţat-o ce s-a întâmplat, iar femeia a sunat la numărul unic de urgenţă 112 pentru a anunţa incidentul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Argeş, agent principal Laura Folea.
Conform sursei citate, la o primă evaluare medicală s-a constatat că pe corpul fetei există „anumite urme de violenţă”, minora fiind dusă la Medicină Legală pentru întocmirea unui act de constatare a leziunilor suferite.
Bărbatul a fost reţinut, miercuri, pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, sub acuzaţia de tentativă de viol şi urmează să fie prezentat magistraţilor Tribunalului Argeş cu propunerea de arestare preventivă.