Argeş. Bărbatul care a publicat un videoclip cu mesaje antisemite a fost reţinut

  • Bărbatul care a publicat pe reţelele de socializare un videoclip cu mesaje antisemite a fost reţinut.
  • Poliţiştii argeşeni s-au autosesizat duminică, imediat după ce filmarea a început să circule în mediul online.
  • Bărbatul a fost dus la audieri după ce a fost găsit într-un bar din Piteşti.
Urmărește
390 afișări
Imaginea articolului Argeş. Bărbatul care a publicat un videoclip cu mesaje antisemite a fost reţinut

Bărbatul în vârstă de 37 de ani a intrat în vizorul poliţiştilor după ce a publicat pe o reţea de socializare un videoclip în care făcea afirmaţii antisemite. Autorităţile argeşene s-au autosesizat duminică, imediat ce filmarea a început să circule în mediul online.

Poliţiştii au reuşit să îl identifice rapid pe suspect. El a fost dus la secţia de poliţie pentru audieri, iar în urma cercetărilor a fost deschis un dosar penal pentru infracţiunea prevăzută de Legea 157 din 2018, care sancţionează manifestările motivate de ură.

După administrarea probatoriului şi parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul a fost reţinut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, au anunţat, luni, reprezentanţii IPJ Argeş.

Cazul se află acum sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti, iar poliţiştii continuă investigaţiile.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici