Poliţiştii de la Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice Călăraşi şi reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) au dispus suspendarea activităţii a două ferme de cabaline care funcţionau la Olteniţa, după ce, în urma unor controale în cele două unităţi de creştere, sacrificare şi valorificare a cailor au fost descoperite mai multe nereguli.
Potrivit unui comunicat dat publicităţii sâmbătă de Poliţia Călăraşi, echipele de control care au făcut verificări au descoperit, în cele două ferme, 111 cai cumpăraţi de la persoane fizice pe bază de borderouri, iar pentru 72 dintre aceştia nu existau documente de însoţire sanitar-veterinare.
Activitatea societăţilor comerciale care operează cele două ferme a fost suspendată, autorităţile aplicând şi amenzi de 6.000 de lei. V
De asemenea, verificările făcute în documentele financiar-contabile ale celor două societăţi au scos la iveală mai multe neconcordanţe, poliţiştii deschizând dosar penal pentru evaziune fiscală.