Argeş: Dragnea promite 11 milioane de lei pentru proiecte de infrastructură în judeţ

Vicepremierul Liviu Dragnea a mers, miercuri, la Piteşti, pentru predarea unor microbuze şcolare către mai multe unităţi de învăţământ, el susţinând că Ministerul Dezvoltării alocă judeţului Argeş peste 11 milioane de lei pentru refacerea de drumuri, canalizare şi consolidarea a două şcoli.

Urmărește
113 afișări
Imaginea articolului Argeş: Dragnea promite 11 milioane de lei pentru proiecte de infrastructură în judeţ

Argeş: Dragnea promite 11 milioane de lei pentru proiecte de infrastructură în judeţ (Imagine: Felix Cuceanu/Mediafax Foto)

Ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Liviu Dragnea, a semnat, miercuri, 15 contracte de finanţare pentru obiective din judeţul Argeş, derulate prin programe gestionate de minister.

Astfel, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pentru 19 localităţi din 12 comune au fost alocate fonduri în valoare de 3,73 milioane de lei prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală, destinat îmbunătăţirii infrastructurii. Este vorba despre un proiect de infrastructură rutieră (pod din beton armat peste pârâul Păuleasa pe drumul Miceşti-Troislav) şi 11 proiecte de alimentare cu apă, canalizare şi epurare a apelor uzate.

De asemenea, prin Programul Operaţional Regional 2007-2013, au fost semnate contracte de finanţare pentru reabilitarea şi consolidarea a două unităţi de învăţământ, respectiv Colegiul Naţional "I.C. Brătianu" din Piteşti, în valoare de aproximativ 5,14 milioane de lei (echivalentul a 1,15 milioane de euro), şi Şcoala cu clasele I-IV din Cepari, comuna Ungureni, în valoare de 1,6 milioane de lei (reprezentând 360.000 de euro).

Liviu Dragnea a afirmat că banii pentru şcoli provin dintr-o realocare de fonduri realizată între programele europene.

"Am semnat două contracte importante de finanţare pe POR, care fac parte din programul Guvernului de reabilitare masivă a infrastructurii şcolare. Este vorba de câteva sute de şcoli la care au fost prevăzuţi banii în anii 2007-2009, lăsate în diverse faze de execuţie şi, din păcate, investiţii făcute fără o minimă analiză de finanţare până la finalizare. Premierul a dispus realocarea unor sume importante de la alte două programe operaţionale, iar Comisia Europeană a aprobat, după ce m-am întâlnit cu domnul comisar Hahn. Sunt 200 de milioane de euro cu care finanţăm aceste lucrări până la finalizarea lor", a spus Dragnea.

Totodată, pentru proiectul de reabilitare a SACET Piteşti a fost alocată suma de 2,16 milioane de lei. Prin acest proiect, punctele termice vor fi transformate în centrale termice, vor fi reabilitate şi modernizate reţele termice de distribuţie a agentului termic şi reţele termice de transport din oraş.

Dragnea a participat, miercuri, la Piteşti, şi la predarea a 15 microbuze şcolare repartizate judeţului Argeş.

Microbuzele vor ajunge în comunele Albota, Bascov, Budeasa, Bârla, Băiculeşti, Ciofrângeni, Coşeşti, Dârmăneşti, Dragoslavele, Izvoru, Mălureni, Merişani, Mihăeşti, Priboieni şi Răteşti.

"Solicitarea microbuzelor este foarte veche, sunt mulţi copii, în special în zona rurală, obligaţi să meargă foarte mult pe jos dintr-un sat în altul. Ceea ce facem astăzi contribuie la reducerea, noi sperăm în final la eliminarea totală, a abandonului şcolar. Una dintre cauzele abandonului şcolar era că părinţii nu mai voiau să-şi lase copiii să meargă la şcoală, deoarece ajungeau foarte greu", a declarat Liviu Dragnea.

Alte trei microbuze şcolare au fost predate comunelor Leordeni, Mozăceni şi Stoeneşti, în luna iulie, când MDRAP a realizat prima repartizare din lotul de 600 de autovehicule achiziţionate în acest an.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici