- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Argeş: Fetiţa bătută şi alungată de acasă de mama sa, externată şi dusă la un centru de plasament
Fetiţa de trei ani bătută şi alungată de acasă de mama sa, care era băută, a fost externată din Spitalul Municipal din Curtea de Argeş, unde fusese internată, şi a fost dusă la un centru de plasament din Piteşti, reprezentanţii DGASPC precizând că situaţia din familia copilului este "foarte gravă".
Medicii Spitalului Municipal din Curtea de Arges au spus că fetiţa a părăsit, marţi, unitatea medicală, având o stare generală bună, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Nu a necesitat verificări suplimentare şi nici spitalizare, a suferit o contuzie craniană cu un hematom occipital. Este cert o agresiune, este acum într-o stare generală foarte bună. Este posibil să fi fost lovită cu un corp, eventual cu o sticlă, dar este doar o suspiciune. Cert este că a fost agresată", a declarat directorul Spitalului Municipal din Curtea de Argeş, medicul Ionela Dăneţ.
De asemenea, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Argeş au spus că fetiţa a fost dusă la un centru de plasament din Piteşti, precizând că aceasta nu ar fi pentru prima dată când copilul este bătut de către mama sa.
"Copilul a fost văzut imediat după incident de către o vecină, care a mai avut grijă de fetiţă şi în alte rânduri când s-a mai întâmplat. Se pare că nu e prima dată când se întâmlă. Femeia este acum însărcinată, are gemeni", a declarat directorul DGASPC Argeş, Adrian Macovei.
Adrian Macovei a precizat că instituţia pe care o conduce va stabili dacă se impune scoaterea copilului din mediul familial.
"Mama este şi acum în stare de ebrietate, nu s-a putut vorbi cu ea. Situaţia din familia copilului este foarte gravă, se impune la prima vedere scoaterea acestui copil din mediul familial", a declarat directorul DGASPC Argeş.
La rândul ei, mama fetiţei, cercetată de poliţişti pentru lovire sau alte violenţe, rele tratamente aplicate minorului şi punerea în primejdie a unei persoane în neputinţă de a se îngriji, nu recunoaşte că şi-a bătut fetiţa, spunând că a trimis copilul însoţit de un vecin la tatăl acestuia, concubinul ei, care stă la câteva blocuri depărtare.
"Eu nu am abandonat copilul. En nu am făcut aşa ceva, am avut o ameninţare de avort şi am trimis-o la tatăl său, cu un vecin. Nu am bătut-o niciodată. Doar mă răstesc la ea şi începe să plângă. Nu are semne, nu am bătut-o, arătaţi-mi ce semne are. Eu am crescut-o singură după ce am născut-o. Dacă era să renunţ la ea o dădeam de la spital şi pe 50.000 de euro. Am băut ceva, am băut un pahar cu bere că sunt gravidă, n-am ce să beau altceva. Mergem la tribunal, eu vă dau în judecată, să văd şi eu semnele copilului, să văd şi eu de unde au ieşit acuzaţiile astea că am bătut fetiţa", a declarat mama fetiţei.
Vecina care a văzut copilul dat afară de către mamă a spus că fetiţa are cucuie la cap ca şi când ar fi fost lovită cu o sticlă de bere.
"Are câteva cucuie ca şi când i-ar fi dat cu sticla de bere în cap şi-ar fi dat-o cu capul de pereţi. Se poartă bine cu copilul în general, nu îl bate, chiar are grijă de fetiţă, dar are mania băuturii, asta e. Acum era moartă de beată, nu băută, şi a dat-o afară pe fetiţă, a luat-o de umeri şi a dat-o afară pe scări. Mi- a fost milă de ea, am luat-o, am sunat la Poliţie, după ce am văzut că nu vrea să o mai primească în casă. Fetiţa mi-a spus că a lovit-o cu sticla, dar nu ştiu mai multe", a spus vecina.
O fetiţă în vârstă de trei ani a fost internată la Spitalul Municipal din Curtea de Argeş după ce a fost bătută şi alungată de acasă de către mama sa, care era băută, iar poliţiştii au deschis dosar penal pe numele femeii.
Poliţişti i-au întocmit femeii dosar de cercetare penală pentru lovire sau alte violenţe, rele tratamente aplicate minorului şi punerea în primejdie a unei persoane în neputinţă de a se îngriji.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Nu avem un lider politic care să spună „hai să resetăm România”. Duminică du-te și pune ștampila pe alb!
-
Elena Lasconi răspunde acuzaţiilor lui Georgescu privind implicarea României în războiul din Ucraina
-
Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri
-
Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO