- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Argeş: Jaf la un depozit, atacatorii l-au legat pe paznic şi au fugit cu maşina acestuia
Trei persoane mascate au jefuit un depozit de mărfuri din localitatea Căteasca din judeţul Argeş, după ce l-au legat pe paznicul societăţii, fugind cu maşina acestuia, în care au încărcat mai multe bunuri, în special ţigări.
Argeş: Jaf la un depozit, atacatorii l-au legat pe paznic şi au fugit cu maşina acestuia (Imagine: Thomas Campean/Arhiva Mediafax Foto)
Jaful s-a petrecut vineri dimineaţă, în jurul orei 3.00, la un depozit de mărfuri din satul Cătanele, comuna Căteasca.
Anchetatorii au stabilit că s-au furat aproximativ cinci mii de pachete cu ţigări, atacatorii fiind în continuare căutaţi de poliţişti.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş, agent-şef Laura Folea, poliţiştii continuă cercetările în acest caz, fiind deschis un dosar penal pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Coreea de Nord ar putea trimite şi mai multe trupe şi drone în sprijinul Rusiei
-
Donald Trump a făcut o numire importantă în consiliul DOGE condus de Elon Musk
-
Avertismentul ministrului german al Apărării: Berlinul trebuie să fie pregătit pentru „războiul hibrid” al Rusiei
"Paznicul societăţii a fost audiat şi a declarat că a fost imobilizat şi legat de trei persoane care aveau feţele acoperite. Ulterior, suspecţii au sustras din depozit 26 de baxuri cu ţigări şi au plecat cu autoturismul paznicului. În acest caz a fost deschis dosar penal pentru tâlhărie şi a fost stabilit un cerc de suspecţi, fiind făcute cercetări pentru identificarea autorilor", a declarat Folea.
Paznicul, Ion Badea (55 de ani), le-a spus poliţiştilor că atacatorii l-au legat cu un cablu de la un calculator, după care au găsit cheile de la maşina sa, Dacia Logan, şi au fugit cu aceasta.
Pentru prinderea celor trei persoane Poliţia a organizat filtre pe mai multe şosele din judeţul Argeş, inclusiv pe Autostrada Bucureşti-Piteşti şi pe DN 7 Bucureşti-Piteşti, localitatea Căteasca fiind situată între cele două artere de circulaţie.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO