Argeş: Salariaţii CFR Marfă au protestat pentru că 50 dintre cei 100 de angajaţi au primit preavize
Salariaţii CFR Marfă din Argeş au protestat, joi, în incinta societăţii, faţă de faptul că 50 dintre cei 100 de angajaţi din judeţ au primit preavize, oameni fiind nemulţumiţi şi de criteriile care au stat la baza disponibilizărilor, precum şi de plăţile compensatorii care le-au fost propuse.
Potrivit liderului sindical CFR Marfă Argeş, Adrian Ion, sindicaliştii nu au fost chemaţi niciodată, în ultima perioadă, la discuţii şi negocieri, iar reprezentantul companiei, care a venit de la Craiova, nu a putut discuta cu oamenii care l-au huiduit, fiind necesară intervenţia Poliţiei Transporturi Feroviare pentru ca situaţia să nu degenereze, transmite corespondentul MEDIAFAX.
"Angajaţii CFR nu au dorit să stea la discuţii cu reprezentantul administraţiei care a decis măsurile de trimitere în şomaj şi susţin că disponibilizările au fost realizate abuziv. Oamenii spun că nu vor fi de acord să fie daţi afară chiar dacă vor primi şase salarii compensatorii, în valoare de 670 de lei, acuzând că nu există criterii, iar măsurile au fost luate după bunul plac al conducerii, pe pile şi pe mult factor subiectiv. Oamenii vor avea un volum de muncă dublu de acum, sunt disponibilizări abuzive. Ce să vă mai spun, noul cod al muncii şi legea conflictelor de muncă pe noi ne-au paralizat. Este greu, din 1998 nu s-a mai investit nimic în infrastructură, în vagoane, în condiţiile de muncă, iar administraţia nu ne-a chemat la negocieri", a declarat Adrian Ion, liderul sindicatului feroviarilor argeşeni.
Salariaţii disponibilizaţi au precizat că vor veni la serviciu până în 7 iulie, dată la care expiră preavizele, iar ulterior vor da în judecată compania, deoarece, în opinia lor, disponibilizările reprezintă un abuz.
Protestul s-a încheiat după aproximativ o oră, fără incidente.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO