Arhiepiscopia Sucevei va analiza cazul de la mănăstirea Sihăstria Rarău, unde a fost găzduită Iulia Ionescu

Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor va analiza cazul de la mănăstirea Sihăstria Rarău, care a găzduit-o pe Iulia Ionescu, de vineri seară până sâmbătă, când fata a acceptat să meargă acasă, refuzând însă să fie preluată de organele abilitate, informează instituţia.

Urmărește
1108 afișări
Imaginea articolului Arhiepiscopia Sucevei va analiza cazul de la mănăstirea Sihăstria Rarău, unde a fost găzduită Iulia Ionescu

Arhiepiscopia Sucevei va analiza cazul de la mănăstirea Sihăstria Rarău, unde a fost găzduită Iulia

Într-un comunicat remis agenţiei MEDIAFAX, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor prezintă declaraţia de luni a stareţului mănăstirii Sihăstria Rarău (judeţul Suceava), părintele Haralambie, referitor la găzduirea Iuliei Ionescu, dispărută de miercuri din Bucureşti.

Astfel, conform stareţului, vineri, în jurul orelor 18.00, Iulia a fost găsită în calitate de pelerin la jumătatea drumului de opt kilometri dintre Câmpulung şi mănăstirea Sihăstria Rarău, de maşina stăreţiei, care a luat-o până la mănăstire. Acolo a dorit să vorbească cu duhovnicul mănăstirii, părintele Ioan, arată comunicatul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

În momentul în care a fost identificată, prima intenţie a conducerii mănăstirii a fost de a anunţa organismele abilitate ale Statului, dar tânăra a refuzat categoric acest lucru, devenind agitată, a precizat sursa citată.

"În faţa refuzului categoric al tinerei adolescente, aflată într-o stare de agitaţie, stareţul şi duhovnicul mănăstirii au hotărât să o găzduiască peste noapte, având în vedere orele târzii şi urmând ca a doua zi să o conducă la primul tren direct spre Bucureşti din municipiul Suceava în jurul orelor prânzului (12.00 - 14.00). În faţa acestei decizii, adolescenta s-a mai liniştit, a spus că îi pare rău că a făcut acest gest şi a acceptat ca a doua zi să se întoarcă acasă, menţionând permanent că nu doreşte să fie preluată de poliţie", a mai spus Arhiepiscopia Sucevei citând declaraţia stareţului.

Conducerea mănăstirii Sihăstria Rarău menţionează că adolescenta a fost permanent îmbrăcată în haine de culoare gri, purtând şi o eşarfă colorată.

Călugărul de la Sihăstria Rarău care a condus-o pe Iulia la tren s-a întâlnit pe peronul gării Suceava cu o călugăriţă de la o mănăstire din judeţ, cu care a intrat într-un dialog pentru câteva minute, astfel că s-a creat o confuzie crezându-se că fata era îmbrăcată în haine monahale.

Conducerea mănăstirii Sihăstria Rarău a mai precizat că eleva din Bucureşti a ajuns la mănăstire după verificările Poliţiei Judeţului Suceava şi ale Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor şi a ales să informeze Poliţia după plecarea fetei, ţinând cont în primul rând de starea de panică a adolescentei, de refuzul categoric al acesteia de a fi preluată de către organismele abilitate şi de promisiunea ei fermă că doreşte să se întoarcă la familie în Bucureşti.

"Stareţul şi duhovnicul mănăstirii Sihăstria Rarău îndeamnă familia, şcoala, comunitatea parohială din Bucureşti să-i acorde atenţia cuvenită şi să o sprijine pe adolescenta Iulia Ionescu pentru depăşirea acestui moment dificil din viaţa sa", se mai spune în comunicatul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor.

Iulia Ionescu, în vârstă de 15 ani, elevă la Colegiul "Sfântul Sava" din Bucureşti, care a fost dată dispărută miercuri, a fost găsită sâmbătă, într-un tren în care a urcat la Suceava, care mergea spre Bucureşti. Adolescenta a fost recunoscută de şeful de tren, care a anunţat Poliţia. Ea a fost adusă la Bucureşti de Poliţie şi predată familiei, după ce a fost audiată.

Anchetatorii i-au audiat, în noaptea de duminică spre luni, pe călugării de la mănăstirea Sihăstria Rarău, aceştia recunoscând că Iulia Ionescu a stat o noapte la ei, au declarat pentru MEDIAFAX surse judiciare.

Iulia Ionescu a arătat, în declaraţia pe care a dat-o în scris, în noaptea de sâmbătă spre duminică, că ar fi stat la mănăstirile Agapia şi Văratec, din judeţul Neamţ.

Fata a dispărut după ce s-a despărţit de mama ei, la gura de metrou Eroilor, miercuri în jurul orei 12.00, iar în seara aceleiaşi zile a mers la un magazin de pe Bulevardul Kogălniceanu unde şi-a vândut telefonul mobil şi lănţişorul de aur.

Şeful Poliţiei Române, Petre Tobă, a declarat, sâmbătă seara, într-o conferinţă de presă, că fata nu a fost victima vreunei infracţiuni cât a fost dispărută şi a colaborat de la bun început cu poliţiştii care au identificat-o în tren. Petre Tobă a spus că în acest caz Poliţia Română a beneficiat inclusiv de sprijinul SRI.

Cornel Grigoriciuc, şeful trenului în care a fost găsită Iulia Ionescu, a fost audiat, duminică, la Suceava, de un ofiţer de poliţie din Suceava, la solicitarea anchetatorilor bucureşteni care se ocupă de acest caz, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliţia Suceava.

Grigoriciuc a declarat că adolescenta, îmbrăcată în straie călugăreşti, a fost însoţită în gara Suceava de un bărbat, şi el îmbrăcat în haine monahale. Potrivit sursei citate, fata s-a dezbrăcat de aceste straie înainte să urce singură în tren, rămânând în haine civile - pantaloni şi o jachetă neagră, ea urcând apoi singură în tren.

Şeful de tren a spus că, în momentul în care a ajuns la fată cu controlul biletelor, a stat de vorbă cu ea după ce a recunoscut-o că ar fi adolescenta dispărută, moment în care fata a devenit agitată şi şi-a sunat mama, spunându-i că se întoarce acasă, la Bucureşti. Acesta a mai spus că a anunţat Poliţia la 112 după ce a recunoscut-o pe fată, însă adolescenta a fost preluată imediat de o patrulă a Poliţiei Transporturi, aflată în trenul respectiv.

Fata avea bilet pe ruta Suceava - Bucureşti, care i-a fost cumpărat de către călugăr la casa de bilete din gara Suceava, a declarat Florin Catană, şeful Poliţiei Transporturi Feroviare Suceava.

Conform unor surse, tânăra şi-ar fi sunat mama în cursul zilei de sâmbătă, plângând, şi a rugat-o s-o ierte. Iulia Ionescu i-ar mai fi spus mamei că se întoarce acasă din pelerinaj.

Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Constantin Stoica, declara, sâmbătă seara, pentru MEDIAFAX că, în urma verificărilor făcute după găsirea Iuliei Ionescu, Arhiepiscopia Sucevei şi Rădăuţilor a infirmat că fata ar fi fost la vreo mănăstire din judeţul Suceava. Potrivit lui Stoica, poliţiştii din Suceava au verificat toate mănăstirile şi chiar biserici din judeţ şi nu au găsit-o pe adolescentă la niciuna dintre ele.

Duhovnicul Iuliei Ionescu, Visarion Alexa, a declarat pentru MEDIAFAX că a discutat cu mama şi cu bunica ei în legătură cu dorinţa fetei de a pleca la mănăstire şi au reuşit împreună să o oprească, în urmă cu doi - trei ani, iar tânăra nu i-a indicat vreodată mănăstirea unde ar vrea să stea.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici