Prima pagină » Social » Arhiepiscopia Tomisului va ridica o mănăstire închinată martirilor de la Canalul Dunăre-Marea Neagră – FOTO

Arhiepiscopia Tomisului va ridica o mănăstire închinată martirilor de la Canalul Dunăre-Marea Neagră – FOTO

Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a sfinţit, vineri, locul unde se va ridica mănăstirea cu hramul Sfinţilor Români, în cinstea şi memoria tuturor celor care au murit ca martiri la construirea Canalului Dunăre-Marea Neagră.

Potrivit Arhiepiscopiei Tomisului, în prima etapă va fi ridicat un paraclis, care va avea hramul Sf. Iustin Martirul şi Filosoful, cu dată de prăznuire 1 iunie, munca efectivă la construcţie începând de marţi, 5 iunie.

La evenimentul sfinţirii locului au participat, pe lângă sute de credincioşi veniţi din diferite colţuri ale ţării, şi patru supravieţuitori ai închisorilor comuniste: Pr. Gheorghe Oancea, George Cuşa, Vlad Nicolau (Puiu) şi Ion Negoiţă. Aceştia au rememorat ororile regimului totalitar, sistemul dezumanizant la care erau supuşi şi bucuria că, în sfîrşit, pot aprinde o lumânare pe locul suferinţei lor.

De asemenea, aceştia au fost cei care au pus, propriu-zis, piatra de temelie a paraclisului, împreună cu ierarhul locului.

Invitat la slujba de sfinţire a locului a fost şi Părintele Justin Pârvu, unul dintre puţinii supravieţuitori ai canalului şi ai închisorilor comuniste, dar acesta a suferit o intervenţie chirurgicală la picior, chiar în ziua slujbei, fapt care l-a împiedicat să poată fi în mijlocul credincioşilor.

Pomenirea celor care au murit la Canal s-a făcut încă din cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, când IPS Teodosie, împreună cu un sobor de preoţi, a oficiat de la ora 0.00, prima Sfântă Liturghie, continuată cu slujba de pomenire a morţilor.