Arhitectul care face obiecte de decor pentru a face sarbatorile mai frumoase copiilor saraci

Ai idee ce fac oamenii buni cărora destinul le-a surâs? Îţi spun eu. Se gândesc şi la aproapele lor. Unul dintre ei este Alexandru Sumanariu, din Iaşi. Are 32 de ani, este arhitect şi preşedintele Asociaţiei Rotaract Iaşi. Împreună cu alte 19 persoane din asociaţie fac decoraţiuni handmade şi vor să ajute copii nevoiaşi. Acestea sunt puse apoi pe pagina de facebook Atelierul Speranţei unde oamenii pot dona o sumă de bani. În schimb primesc în dar o podoabă. Ei fac acest lucru de 7 ani şi îţi spune ce simte când îi vede pe copii.
ALEXANDRU SUMANARIU, preşedinte Rotaract Iaşi: De foarte multe ori nu mă pot uita în ochii lor. Dacă mă uit, am avut momente în care am început să plâng. Sunt bucuros că pot da ceva înapoi societăţii.

Matei are 24 de ani şi este bio inginer medical. Îţi spune că durează ore bune până când reuşeşti să faci o decoraţiune reuşită.

MATEI MORUS, bio inginer medical: Copil fiind, Moşul mă vizita în fiecare an.Paralela este destul de greu de făcut// şi te umple de emoţie când stai să te gândeşti că la unii copii nu vine Moşul, nu au Paşte şi nu au momente de fericire în viaţa lor.

Banii pe care îi vor strânge tinerii, vor merge la căminul social Sfântul Andrei din Iaşi. Aici locuiesc 15 copii a căror familii sunt sărace şi nu le pot susţine financiar educaţia. Căminul supravieţuieşte doar din donaţiile oamenilor. Aici l-am întâlnit pe Călin Alexandru, un adolescent de 16 ani care mai are încă 4 fraţi acasă. Îţi spune că sărbătorile lui au fost sărăcăcioase, dar nu-şi condamnă părinţii. Au făcut ce au putut.

CĂLIN ALEXANDRU: Nu eram nici supărat, nici fericit. Eu mă mulţumeam şi cu o ciocolată. Eu îmi doresc o pereche de papuci şi o geacă pentru iarnă. Adidaşii aştia îi am din septembrie şi aş vrea o nouă pereche. Doar o pereche ai? Mai am una.

Ştefan are 19 ani, este în cămin de 9 ani şi mai are 3 fraţi mai mici care au rămas cu părinţii lui. Nu-şi aduce aminte cu drag de sărbători. Merge acasă doar şă-şi vadă fraţii şi bunica la care o locuit până a venit în cămin. A lucrat ca ospătar şi barman, iar din banii stânşi cumpăra daruri bunicii şi fraţilor de sărbători.

ŞTEFAN LUPU PETRU: A fost mai dificil pentru părinţii mei, de cele mai multe ori nu aveam, nici nu îndrăzneam să cer. Aici a fost altcumva, am mai primit, nu a fost ca acasă. Lucrez de 3 ani de zile şi în ultimii ani când mergeam le mai lăsam câte ceva.