Angajaţii Asociaţiei Casa Majestăţii Sale au încheiat, la Palatul Elisabeta, trierea şi ambalarea arhivei regale, pentru a o expedia la Castelul Săvârşin.
„Arhiva cuprinde documente legate de activitatea Familiei Regale după 1989 şi cea a Fundaţiei Regale Margareta a României. Iniţial găzduită de secretariatul de la Versoix, apoi de la Aubonne (Elveţia), arhiva a fost adusă, treptat, după anul 2004, la Palatul Elisabeta, iar acum va fi centralizată într-o singură colecţie, pe Domeniul Regal Săvârşin”, transmite, luni, Familia Regală.
Arhiva mai cuprinde fotografii ale Familiei Regale de-a lungul anilor de exil, precum şi documente şi corespondenţă începând cu anul 1948.