Aria precipitaţiilor se extinde. Ploile se transformă în lapoviţă şi ninsoare

Publicat: 25 11. 2023, 09:02
Actualizat: 25 11. 2023, 09:04

Două alerte meteo au rămas în vigoare pentru sfârşitul săptămânii.

Meteorologii au anunţat că, începând de vineri ora 18.00 până duminică ora 18.00, aria precipitaţiilor se extinde şi cuprinde regiunile sudice şi sud-estice, unde se vor acumula cantităţi de apă însemnate de 25…30 l/mp şi pe arii restrânse de peste 40…50 l/mp.

Vor fi ploi, dar treptat începând din noaptea de sâmbătă spre duminică (25/26 noiembrie) acestea se vor transforma în lapoviţă şi ninsoare.

Vântul se va intensifica îndeosebi în sudul Moldovei, jumătatea de est a Munteniei şi Dobrogea, precum şi în Carpaţii Meridionali şi de Curbură. Vor fi rafale în general de 60…75 km/h, intervale cu viscol şi vizibilitate scăzută.

Alerta cod portocaliu va intră în vigoare duminică la ora 2.00 şi va rămâne valabilă până la ora 16.00.

În judeţele Vrancea, Galaţi, Buzău, Brăila, Ialomiţa, Călăraşi, Tulcea şi Constanţa va ninge şi va fi viscol. Vântul va avea intensificări susţinute cu rafale de 75…85 km/h, iar vizibilitatea va scădea sub 50 de metri.