Prima pagină » Social » Arma cu care a fost împuşcat tânărul din Brăila a fost găsită într-un lan de porumb

Arma cu care a fost împuşcat tânărul din Brăila a fost găsită într-un lan de porumb

Poliţiştii din Brăila au găsit, marţi seara, într-un lan de porumb, arma cu care a fost împuşcat, pe o stradă din oraş, Cristian Brot. Tânărul de 28 de ani a murit în noaptea de vineri spre sâmbătă din cauza leziunilor grave, două persoane fiind arestate preventiv, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Arma cu care a fost împuşcat tânărul din Brăila a fost găsită într-un lan de porumb
Loredana Ficiu
30 mai 2017, 22:31, Social

Surse judiciare au declarat corespondentului MEDIAFAX că pistolul cu care se pare că a fost împuşcat Cristian Brot, tânărul de 28 de ani, din Brăila, a fost găsit marţi seara, pe DN 22, în comuna Cazasu, într-un lan de porumb, după 48 de ore de căutări.

Altercaţia în urma căreia Cristian Brot a murit a avut loc vineri, la orele prânzului, în cartierul Islaz, din Brăila. Bărbatul împuşcat a fost dus la spital cu răni în zona toracelui şi antebraţului drept, iar în noaptea de vineri spre sâmbătă a murit din cauza leziunilor grave.

După aproximativ 30 de ore de căutări, cei doi presupuşi agresori au fost prinşi în comuna Surdila Greci, din judeţul Brăila. Apropiaţii victimei au declarat că unul dintre ei, cunoscut sub numele de “Pekenia”, era prietenul din copilărie al tânărului de 28 de ani, însă de câteva luni deveniseră rivali din cauza unor afaceri în străinătate.

Judecătorii Tribunalului Brăila au emis, duminică, două mandate de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Florin Pîtea şi al lui Mădălin Iulian Pentelie, suspectaţi în cazul uciderii lui Cristian Brot. Unul dintre cei doi tineri arestaţi preventiv a declarat în timpul audierilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila că a aruncat pistolul Glock cu care s-a tras asupra victimei în Dunăre, lucru care s-a dovedit a fi fals.