Braşov: Fiul fostului primar din Apaţa, condamnat la opt ani de închisoare cu executare pentru omor
Tana Ştefan, fiul fostului primar interimar al localităţii Apaţa Iuliu Tana, a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare şi interzicerea unor drepturi pe o perioadă de doi ani, pentru omor, transmite corespondentul MEDIAFAX
În acelaşi dosar de omor a fost condamnat la şase ani şi opt luni de închisoare şi Simon Attila, precum şi Varga Janos, care a primit o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare, pentru loviri şi alte violenţe.
Judecătorii au înlocuit astfel măsura arestării preventive cu controlul judiciar în cazul lui Varga Ianos.
De asemenea, instanţa a decis ca Tana Ştefan şi Simon Attila să plătească în solidar daune morale cuprinse între 1.000 şi 2.500 de lei pentru fiecare dintre cei nouă fraţi ai victimei.
Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.
Fiul primarului din localitatea Apaţa şi alţi doi bărbaţi au fost arestaţi preventiv, în 10 martie, după ce au omorât în bătaie un tânăr de 19 ani, pe care îl prinseseră la furat.
Procurorii Parchetului Tribunalului Braşov au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de Tana Ştefan, Simion Attila şi Varga Ianos, cu vârste între 20 şi 32 de ani, pentru omor.
Astfel, în noaptea de 10 spre 11 martie, tânărul de 19 ani a fost observat de către un localnic în timp ce fura dintr-un magazin alimentar, iar acesta, în loc să anunţe Poliţia, a chemat mai mulţi cunoscuţi.
Ulterior, un grup de şapte persoane l-au prins şi imobilizat pe tânăr, care a încercat să fugă cu un sac şi câteva plase încărcate cu produse alimentare, ţigări şi băutură pe care le furase din magazin.
Trei bărbaţi din grup, printre care şi fiul primarului, au vrut să îi dea o lecţie tânărului şi au început să îl lovească cu pumnii şi picioarele. Unul dintre ei a sunat ulterior la 112, însă cadrele medicale ajunse la faţa locului nu l-au putut salva pe tânăr.
„Victima a fost prinsă şi imobilizată, iar inculpaţii i-au aplicat mai multe lovituri cu picioarele, leziunile traumatice cauzându-i decesul”, precizau procurorii.