Armata israeliană spune că va ajuta la evacuarea bebeluşilor din spitalul Al-Shifa din Gaza
„Angajaţii spitalului Al-Shifa au cerut ca mâine să ajutăm bebeluşii din departamentul de pediatrie să ajungă la un spital mai sigur. Vom oferi asistenţa necesară”, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei, Daniel Hagari, într-un briefing televizat, conform AFP.
Anterior, sâmbătă, medicii au declarat că doi bebeluşi prematuri au murit la spitalul din oraşul Gaza, când unitatea de terapie intensivă neonatală nu a mai putut funcţiona din cauza lipsei de curent electric.
„Există un risc real pentru vieţile altor 37 de bebeluşi prematuri”, a declarat organizaţia Physicians for Human Rights Israel, citând medici de la spitalul Al-Shifa.
Un chirurg din spital, Mohammed Obeid, a confirmat decesele nou-născuţilor şi a declarat că un pacient adult a murit, de asemenea, pentru că nu a existat curent electric pentru ventilatorul său.
„Vrem ca cineva să ne dea garanţia că poate evacua pacienţii, pentru că avem aproximativ 600 de pacienţi internaţi”, a spus el, într-o înregistrare audio publicată de organizaţia de caritate medicală Medici fără Frontiere (MSF).
Contactaţi telefonic de AFP, martorii de la spital au declarat că au existat focuri de armă neîncetate, atacuri aeriene şi focuri de artilerie care au împiedicat oamenii să se mişte chiar şi în interiorul spitalului.