Armata ucraineană anunţă că încă luptă la Kurahove, după ce Rusia a revendicat cucerirea oraşului
Forţele ruse au anunţat luni că au ridicat steagul în acest oraş, care avea aproximativ 18.000 de locuitori înainte de război şi reprezenta o poziţie defensivă importantă a forţelor ucrainene în sudul unei regiuni industriale situate în estul ţării.
Această pierdere nu a fost confirmată de Ucraina.
Marţi dimineaţă, grupul de trupe militare Khortytsia, care luptă în zonă, a declarat că „în zona Kurakhove, forţele de apărare se opun încercărilor inamicului de a-şi folosi superioritatea şi de a dezvolta o ofensivă. Măsurile de localizare şi distrugere a grupurilor de asalt inamice care s-au infiltrat în formaţiunile noastre de luptă sunt în curs de desfăşurare”.
Statul Major ucrainean a indicat în raportul său zilnic că a respins 26 de atacuri ruseşti în ultima zi, inclusiv în Kurakhove. Harta de luptă întocmită de blogul militar DeepState, apropiat de armata ucraineană, arată întregul Kurakhove sub control rusesc.