Prima pagină » Social » Coloane de maşini pe 4-5 kilometri pe DN 7, în zona staţiunii Călimăneşti-Căciulata. FOTO, VIDEO

Coloane de maşini pe 4-5 kilometri pe DN 7, în zona staţiunii Călimăneşti-Căciulata. FOTO, VIDEO

Circulaţia pe DN 17, în zona staţiunii Călimăneşti -Căciulata, se desfăşoară, duminică seara, cu dificultate, aici formându-se coloane de maşini pe 4 - 5 kilometri.

Coloane de maşini se întind pe 4 – 5 kilometri pe Valea Oltului, în zona staţiunii Călimăneşti -Căciulata.

Purtătorul de cuvânt al IPJ Vâlcea, inspectorul Alina Teodorescu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că poliţiştii încearcă să fluidizeze traficul, însă numărul maşinilor este foarte mare, după ce multe persoane aleg Valea Oltului ca destinaţie de weekend.

„Din fericire, până la această oră nu sunt incidente în trafic, însă circulaţia se desfăşoară cu dificultate pe raza staţiunii. Îi sfătuim pe şoferi să ocolească prin localitatea Jiblea”, a spus Teodorescu.

DN 7 este singura legătură între Vâlcea şi Sibiu şi între Piteşti şi Sibiu.