Arsenal de vânătoare confiscat în urma unor percheziţii la braconieri. Prejudiciul – 24.000 euro
Poliţiştii din Gorj au documentat activitatea infracţională a unor persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi braconaj cinegetic. 7 persoane au fost conduse la sediul poliţiei, pentru audieri. Mai multe persoane au fost prinse în flagrant în zona montană Obârşia Lotrului, judeţul Vâlcea.
Totodată, au fost făcute 7 percheziţii domiciliare, în oraşul Novaci, Deva, judeţul Hunedoara şi localitatea Voineasa, judeţul Vâlcea, la locuinţele unor persoane bănuite de nerespectarea regimului armelor şi al muniţiilor şi braconaj cinegetic.
În urma percheziţiilor, au fost ridicate 8 arme de vânătoare deţinute legal, un amortizor de sunet, un dispozitiv de vedere pe timp de noapte, 585 de cartuşe de vânătoare, 280 de kilograme de carne de vânat, 8 trofee de cervide, 3 topoare şi 4.300 de ţigarete, deţinute în afara unui antrepozit fiscal, fără a avea timbru de marcaj fiscal, informează IGPR.
De asemenea, două autoturisme de teren au fost indisponibilizate.
Două persoane au fost reţinute pentru 24 de ore, ulterior aceeaşi măsura fiind luată faţă de alte 5 persoane. Apoi, primele două persoane au primit control judiciar pentru 60 de zile.
Prejudiciul cauzat este de peste 24.000 de euro.