Aşa se frânge inima unei mame. O fetiţă împlineşte trei ani, dar nimeni nu participă

Publicat: 08 11. 2022, 16:05
Actualizat: 08 11. 2022, 16:07

Nu a fost o zi de naştere bună pentru Avery. Fetiţa a împlinit recent 3 ani, iar mama ei a decis să-i organizeze o petrecere – cu pizza şi un tort cu tema „Frozen”, personajul preferat al copilei.

Dar din cei 27 de invitaţi, niciunul nu a venit, lăsând-o pe cea mică singură să aştepte în zadar. 7 familii confirmaseră iniţial participarea, apoi unele au trimis mesaje în ultimul moment pentru a anunţa mama că nu mai pot veni, în timp ce altele au lăsat-o baltă fără nicio explicaţie, scrie Daily Mail.

Mama, Breanna Strong, în vârstă de 27 de ani, a postat un videoclip pe TikTok în care a povestit întâmplarea, iar postarea a devenit virală: 3 milioane de vizualizări şi mii de mesaje de alinare.

„Am invitat 27 de copii la a treia aniversare a lui Avery. Nu a venit niciunul dintre prietenii ei”, a scris Strong.

Clipul o arată pe Avery, care mănâncă o felie de pizza în timp ce stă singură la o masă, iar mama ei aruncă o cutie de prăjituri la gunoi. „Bani şi timp irosit”, este titlul mesajului: „Aşa se frânge cu adevărat inima unei mame”.

„I s-a întâmplat şi uneia dintre fiicele mele. Acum mă asigur că ne prezentăm la toate petrecerile la care suntem invitaţi. Nu vreau să văd niciodată acea durere pe chipul nimănui”, s comentat un părinte.

Un altul a spus că nu mai organizează petreceri pentru copii exact din acest motiv: „Sincer, cred că oamenii pur şi simplu nu mai participă la petrecerile de ziua de naştere. Eu am încetat să le mai fac”.